O mare fabrică din România se închide! Angajații vor fi dați afară în mod colectiv
Este vorba despre fabrica de zahăr din Luduș, județul Mureș, deținută de grupul francez Tereos. Acesta a decis închiderea liniilor de producție, după ce consiliul de administrație a fost împuternicit să valorifice activele fabricii, inclusiv prin dezasamblări și demolări.
În acest context, primarul din Luduș, Ioan Cristian Moldovan, a explicat că fabrica deține în zonă 25 de hectare de teren. Amintim că fabrica din Luduș funcționa din anul 1965. Totuși, aceasta a acumulat pierderi în ultimii ani, potrivit profit.ro
De asemenea, datele înregistrate de Ministerul Finanțelor arată că Tereos România avea la finalul anului 2021 un număr de 174 de salariați. Totodată, compania raportase la acel moment afaceri de 158 de milioane de lei și pierderi de 7 milioane de lei.
Au fost închise mai multe fabrici de zahăr
Un document publicat de Guvernul României arată că au fost închise mai multe fabrici de zahăr, în contextul eliminarii cotelor de producție de zahăr de la 1 octombrie 2017. Acestea se aflau atât în statele membre ale UE, cât și la nivel național. Astfel, trei fabrici au fost închise, din cele patru fabrici care au funcționat până în anul 2017:
- Zaharul Oradea a fost închisă în anul 2017;
- Antrepriza Zahăr Bod a fost închisă în anul 2020;
- Tereos România a fost închisă în anul 2021.
Astfel, poate fi observat că mai funcționează o singură fabrică de zahăr, Agrana România, cu două sucursale. O sucursală se află în Roman și procesează sfecla de zahăr iar alta se află în Buzău și procesează zahăr brut din trestie importat.
Producția de zahăr din sfeclă de zahăr a asigurat doar 25% din consumul național, în condițiile în care necesarul anual este de 500.000 de tone. Mai mult, închiderea fabricii Tereos ar înjumătăți producția națională de zahăr de la 118.750 de tone în 2021 la circa 50.000 de tone în acest an, potrivit documentului.
În acest context, Ministerul Agriculturii informează că a fost mandatat în data de 4 mai să poarte discuții cu Tereos pentru menținerea activității la fabrica din Luduș.
Trebuie menționat că Tereos este al doilea producător mondial de zahăr, cu venituri anuale de circa 4 miliarde de euro și peste 20.000 de angajați.