România se confruntă cu o mare rușine. Un combinat unde se produceau anual zeci de tone de metale prețioase a ajuns o ruină

Amintim că Baia Mare era considerat unul dintre cele mai poluate orașe din Europa iar combinatul metalurgic unde lucrau cândva mii de persoane era o sursă masivă de noxe. Din acest motiv, autoritățile au decis după Revoluție să construiască un coș înalt de 351,5 metri pentru a reduce poluarea.

Acest coș a devenit ulterior cea mai înaltă construcție industrială din Europa și a costat la vremea respectivă peste 11 milioane de dolari. Chiar și așa, viața lui a fost de scurtă durată.

Coșul de fum nu mai are nicio utilitate

Impresionantul coș de fum nu mai are nicio utilitate în zilele noastre, însă ar putea fi folosit doar ca obiectiv turistic modern mulțumită dimensiunii. Trebuie menționat că acesta are cu 30 de metri mai mult decât Turnul Eiffel iar deschiderea la bază este de 20 de metri. Simultan, diametrul de la vârf este de 9 metri.

Emilia Roman, un sudor care a lucrat la construcția coșului, a relatat că cerințele erau foarte mari iar condițiile de muncă erau extrem de dificile.

„Nu orice sudor putea lucra acolo. Trebuia să fii foarte bun meseriaş. Noi eram vreo 12 femei care sudam, dar eu am fost singura care am lucrat la coş. Noi sudam nişte plăci, aveam nişte bare de care le sudam şi apoi erau urcate pe coş. Aveam panson. Eu aveam litera O, aia era bătută pe sudura mea ca să ştie cine a lucrat acolo.

Fiecare avea altceva. Era un fel de semnătură. Eu am lucrat la baza coşului, acolo era baza de confecţii metalice. Dădeam probă de lucru şi după aia mergeam să sudez. Nu e vorba că nu erau şi muncitori necalificaţi, dar majoritatea aveau calificare. Cei cu confecţiile metalice cel puţin erau calificaţi. Noaptea se vedeau doar scântei de la sudori”, a povestit aceasta, potrivit informațiilor transmise de adevarul.ro

Combinatul a fost închis în anul 2009, moment în care a început să dispară bucată cu bucată. Diferite componente ale acestuia au fost date la fier vechi sau demolate. Totodată, o parte din vechiul combinat aparţine în zilele noastre unei firme deţinută de un om de afaceri din Braşov, iar o altă parte unei bănci.