O mare fabrică din România se închide: „Trebuie să ţinem pasul”. Sute de angajați au ieșit în stradă

faliment

SURSA FOTO: Dreamstime

O mare fabrică din România se închide! Circa 200 de angajaţi au ieșit să protesteze pentru a-și salva locurile de muncă. Despre ce este vorba mai exact?

Fabrica Leoni din Luduș se închide

Joi, 2 mai 2024, circa 200 de angajați de la Fabrica Leoni din Luduș, județul Mureș, au protestat împotriva închiderii unității. Motivul închiderii a fost scăderea cererii pe piață, generată de reducerea subvențiilor pentru mașinile electrice.

Decizia a condus la vânzări mai scăzute, după ce Comisia Europeană a cerut tuturor producătorilor să investească în noile tehnologii, dar fără a susține dezvoltarea infrastructurii de încărcare necesară.

Fabrica fusese inaugurată în octombrie 2015.

„După cum ştiţi, economia mondială a suferit transformări semnificative în ultima perioadă din cauza situaţiei geo-politice globale. Toate aceste evenimente au determinat contracţii economice în mai multe sectoare.

Piaţa producătoare de maşini este şi ea afectată din punct de vedere al rutelor de distribuţie, dar şi al scăderii producţiei, ceea ce duce la o cerere scăzută a părţilor componente.

De asemenea, producătorii auto sunt nevoiţi să facă tranziţia de la motoarele pe benzină şi motorină la cele hibride şi electrice, dar subvenţiile pentru maşinile electrice au scăzut în toate ţările europene, ceea ce nu încurajează vânzarea lor”, au spus reprezentanţii fabricii Leoni.

Conform Asociației Constructorilor Europeni de Automobile, în martie 2024, înmatriculările mașinilor electrice au înregistrat o scădere de peste 11%, față de martie 2023, ajungând la aproximativ 134.000 de unități. Cota lor de piață a scăzut de la 13,9% la 13%. Declinul a fost determinat în principal de situația din Germania, unde înmatriculările mașinilor electrice au înregistrat o scădere de aproape 30% în martie 2024.

Mașini electrice / SURSA FOTO: Dreamstime

În primul trimestru al acestui an, înregistrările mașinilor electrice au înregistrat o creștere de aproape 4% la nivel european, ajungând la un total de 333.000 de unități. Autoritățile europene recunosc că este necesară instalarea de opt ori mai multe puncte de încărcare în fiecare an până în anul 2030 pentru a atinge obiectivul propus.

„În acest context, dar şi în contextul economic general, la nivelul grupului Leoni, au avut loc o serie de analize amănunţite care au evaluat eficienţa operaţiunilor noastre. După discuţii îndelungate, am identificat o nevoie de flexibilizare a modului în care lucrăm, astfel încât să ţinem pasul cu cerinţele pieţei auto.

Decizia detaşării angajaţilor noştri din Luduş către alte fabrici Leoni din România, respectiv la fabricile din Arad si Bistriţa, a fost luată ca urmare a reducerii drastice a comenzilor pentru fabrica din Luduş şi având în vedere dorinţa noastră de a păstra toţi aceşti angajaţi valoroşi în cadrul companiei”, a informat sursa citată anterior.

Angajații Leoni au două opțiuni

Angajații Leoni au două opțiuni: fie să se relocheze la fabrica din Arad, situată la peste 300 km distanță, fie să demisioneze.

„Din dorinţa de a afecta cât mai puţin salariaţii noştri şi pentru a păstra continuitatea în muncă, le-am oferit acestora posibilitatea de a-şi desfaşura activitatea la fabricile din Bistriţa. Până când fabricile de la Bistriţa vor avea posibilitatea de a-i integra în procesele specifice, ne-am îndreptat angajaţii spre fabrica din Arad.

Astfel, pentru o perioadă de maxim 5 luni, angajaţii au posibilitatea detaşării la fabrica din Arad. Sprijinim relocarea angajaţilor noştri prin asigurarea cazării, dar şi prin oferirea unui bonus de relocare.

După această perioadă, activitatea angajaţilor nostri se va relua la fabricile din Bistriţa. Compania va pune la dispoziţie transportul gratuit până la locul de muncă şi retur”, au spus oficialii fabricii într-un comunicat de presă.