Catastrofa petrecută la vecinii maghiari şi situaţia deloc îmbucurătoare a „gropilor de gunoi“ industriale din România ne avertizează că stăm cu securea deasupra capului. Factorul uman poate provoca dezastre forţând limitele, ca la Ajka, sau neimplicându-se. Una dintre cele mai grave situaţii este în Maramureş, unde haldele de steril neecologizate (circa 75% din total) şi galeriile de mină inundate eliberează în râurile din zonă substanţe periculoase (în special metale grele).
Europa de Est e înţesată cu depozite de deşeuri toxice, adevărate bombe cu ceas, trage semnalul de alarmă Andreas Beckman, directorul programului Fondului Mondial pentru Natură pentru regiunea Dunării şi Carpaţilor. Există numeroase iazuri de decantare sau halde de steril, zgură sau cenuşă abandonate, de care nu se ştie exact cine ar trebui să aibă grijă.
Există în regiune şi multe depozite închise, insuficient de sigure pentru mediul înconjurător, fie că nu au fost supuse unor acţiuni de ecologizare, fie că se află în zone sensibile (inundabile sau cu activitate seismică mare). Dar şi unele care funcţionează încă, deşi Uniunea Europeană le-a declarat neconforme.
Toate acestea duc la concluzia că tragedii precum cea petrecută recent în Ungaria sau cea de acum zece ani de la Baia Mare nu sunt nişte întâmplări, ci efectele unei politici dezastruoase faţă de mediu, cu o vechime de cel puţin câteva decenii. Şi că, cel mai probabil, vom mai fi martori, destul de curând, la momente în care deşeurile toxice pe care le-am ascuns precum gunoiul sub preş vor răbufni încă o dată. Asta mai ales pentru că în România există cel puţin 1.000 de locuri contaminate, potenţiale surse de catastrofe ecologice, în ciuda investiţiilor de sute de milioane de euro programate sau deja efectuate pentru punerea lor în siguranţă.
O catastrofă precum cea care i-a lovit pe unguri ar putea avea loc oricând şi în România. Inundaţiile, seismele sau pur şi simplu nepăsarea şi incompetenţa sunt factori de risc pentru depozitele de substanţe periculoase.
S-a întâmplat în 2000, la Baia Mare. Din fericire, nimeni nu a murit atunci, dacă nu punem la socoteală nişte sute de mii de peşti şi păsări de apă. S-a întâmplat din nou, zece ani mai târziu, la Ajka, la doi paşi de graniţa noastră. De această dată, fauna a scăpat ceva mai uşor, însă cel puţin opt oameni şi-au pierdut viaţa, cam 150 au fost răniţi şi două sate ar putea deveni de nelocuit. Şi s-ar putea întâmpla din nou. Nimeni nu ştie când.
„Europa de Est este plină de bombe cu ceas pentru mediul înconjurător. Situaţia unor numeroase depozite de deşeuri toxice din regiune este precară. Sunt situri aflate în zone cu activitate seismică, unele insuficient izolate de mediul înconjurător, din cauza lipsei investiţiilor, sau chiar abandonate complet“, spune Andreas Beckman, directorul programului Fondul Mondial pentru Natură pentru regiunea Dunării şi Carpaţilor, citat de Agerpres. El afirmă că legislaţia europeană în domeniu nu prevede ce trebuie să se întâmple cu depozitele ale căror proprietari au dat faliment (cum este cazul şi cu numeroase situri industriale din România – cel al fostei fabrici de alumină din Oradea fiind doar unul dintre cele mai celebre exemple de acest gen).
Beckman a pomenit, alături de cazul de la Aurul Baia Mare, şi de o scurgere toxică ce a avut loc, în 2009, din depozitul de deşeuri al uzinei de alumină Alum, situat lângă Tulcea. „Din câte ştim noi, autorizaţia de funcţionare pentru actualul depozit expiră la 31 decembrie 2010. Între timp, compania a început demersurile pentru construirea unui nou depozit, actualul fiind declarat neconform de către autorităţile de mediu“, spune Costel Popa, directorul executiv al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta (ASDD).
Într-adevăr, potrivit unui document emis de Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Tulcea, actualul depozit al Alum („halda de şlam (nămol) roşu“) datează din 1973, se întinde pe 50 de hectare şi urmează să fie închis şi ecologizat parţial. Problema este că, şi după deschiderea unui nou depozit, acumulările de deşeuri ale Alum din ultimii 37 de ani vor rămâne la doi paşi de lacul Somova, care comunică direct cu Dunărea, la doar câţiva kilometri de punctul în care aceasta începe să-şi formeze delta.
„Se poate spune fără teama de a greşi că Delta Dunării stă cu securea deasupra capului. Condiţii atmosferice deosebite, coroborate cu erori umane, ar putea duce la un dezastru ecologic“, crede Costel Popa. Cât despre şansele de producere, acestea par a fi la fel de mari ca cele din Ungaria. „Şi acolo lucrurile păreau în regulă, cum par şi la Tulcea“, adaugă directorul executiv al ASDD.
Întâmplări nebăgate în seamă
Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România, spune că nu trebuie extrapolată situaţia din Ungaria la ce se întâmplă în România. „Acolo s-a exagerat în ceea ce priveşte capacitatea depozitului. Să sperăm că aşa ceva nu va avea loc în România, dar nu putem şti niciodată. Dincolo de toate regulile şi controalele, intervine factorul uman, al cărui comportament este greu de prevăzut“, afirmă el.
Factorul uman poate provoca dezastre forţând limitele, ca la Ajka, sau neimplicându-se. Una dintre cele mai grave situaţii este în Maramureş, unde haldele de steril neecologizate (circa 75% din total) şi galeriile de mină inundate eliberează în râurile din zonă substanţe periculoase (în special metale grele). În aprilie, de exemplu, la Cicârlău, o viitură a aruncat mii de metri cubi de apă contaminată în Someş şi a acoperit cu steril mai multe curţi. Asta, în timp ce, ceva mai la sud, în Alba, lacul cu deşeuri creat de exploatarea de cupru de la Roşia Poieni a înghiţit, încetul cu încetul, satul Geamăna, iar acum ameninţă localitatea vecină, Vinţa, iar exploatările miniere din Gorj au jucat, potrivit unor surse, un rol important în apariţia unor alunecări de teren care au distrus sute de gospodării (cele mai multe în satul Seciuri).
De unde vine pericolul?
Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, cea mai mare parte a depozitelor de deşeuri periculoase din România nu erau conforme cu normele europene de mediu. Între timp, o parte din ele au fost închise, unele chiar au fost ecologizate, în locul peisajelor deprimante apărând zone verzi, iar unele au primit perioade de graţie: ori îşi rezolvă problemele până la o anumită dată, ori se închid.
Potrivit unei declaraţii a ministrului mediului, Laszlo Borbely, numărul locurilor cu probleme este foarte mare.
„Avem un inventar al siturilor contaminate, sunt peste 1.000 în România, dar prin Garda Naţională de Mediu şi autorităţile cu responsabilitate în acest domeniu, verificăm şi monitorizăm starea acestora“, a spus acesta. Este vorba de circa 250 de halde de steril, peste 200 de iazuri de decantare sau bataluri, dar şi de aproape 400 de depozite industriale simple, în aer liber.
1.000 de situri contaminate, cu dimensiuni şi componenţe variate, se află sub monitorizare în România, a anunţat ministrul Mediului
Borbely a mai anunţat că vor putea fi accesate fonduri de 120 de milioane de lei pentru închiderea şi ecologizarea unor iazuri de decantare şi a depozitelor de deşeuri, alte 100 de milioane de euro (circa 420 de milioane de lei) fiind disponibile pentru decontaminarea siturilor cu poluare istorică în cadrul fondurilor structurale pentru mediu.
Cele mai importante depozite de deşeuri periculoase din România sunt iazurile de decantare aparţinând companiilor miniere. Minvest Deva are 290 de hectare de astfel de instalaţii, situate în patru judeţe, Cuprumin are 271 de hectare în Alba, în timp ce la Moldova Nouă, în Caraş Severin, Moldomin deţine 151 de hectare. Remin şi Transgold din Baia Mare deţin, la rândul lor, un total de 238 de hectare de iazuri de decantare. La Govora, în Vâlcea, uzinele chimice deţin 168 de hectare, depozite de deşeuri periculoase de peste 30 de hectare găsindu-se şi la Ocna Mureş, Galaţi, Valea Călugărească, Hunedoara, Tulcea, Turnu Măgurele, Năvodari sau Târgu Mureş.
Dar ceea ce îngrijorează şi mai mult este că situaţia multor acumulări de deşeuri toxice nu este cunoscută prea bine. „MAL Ajka (fabrica din Ungaria care a provocat dezastrul de acum zece zile – n.red.) era ceva necunoscut pentru mine în urmă cu câteva zile. Problema care se pune este câte Ajka sunt în regiune?“, se întreabă Andreas Beckman, de la Fondul Mondial pentru Natură.
Europa de Est este plină de bombe cu ceas pentru mediul înconjurător. Situaţia unor numeroase depozite de deşeuri toxice din regiune este precară.
Andreas Beckman, director pentru Regiunea Dunăre Carpaţi, Fondul Mondial pentru Natură
40 mil. euro. La atât s-ar putea ridica pagubele produse de accidentul din Ungaria. În plus, s-au înregistrat opt morţi şi 150 de răniţi
Haldele de steril din Hunedoara, Gorj, Alba ori Maramureş, siturile exploatărilor de uraniu din Caraş-Severin şi Suceava, dar şi depozitele de deşeuri industriale de la Tulcea, Galaţi, Oradea, Ocna Mureş ori Govora pot fi oricând la originea unor dezastre ecologice