„Ne-am apucat și am făcut teza de doctorat a lui Angel Tîlvăr de la zero. De la ze-ro!”, a declarat, joi, 3  noiembrie, într-un interviu acordat publicației Libertatea, Aurora Apostu, muzeograf la Muzeul Vrancei. Aceasta a susținut că a scris teza de doctorat împreună cu directorul muzeului, Horia Dumitrescu, „care venea la 5 dimineața și lucra cu cheia în ușă”.

Fiind solicitat de Libertatea, fostul director al Muzeului Vrancei Horia Dumitrescu a susținut că „pentru comunitatea județeană, domnul Tîlvăr este sclipitor, rețineți. Orice îți acceptă omul, numai nu să-i fii superior. Aurora Apostu este labilă psihic și are destule probleme de sănătate. Fratele ei a murit de demență.”, a adăugat Horia Dumitrescu, fost director la Muzeul de Istorie din Focșani.

În schimb, Aurora Apostu a povestit că Parchetul a investigat cazul în  anul 2018, și că ceva a surprins-o atunci. „A fost cea mai dureroasă experiență. Nu știu cum Dumnezeu s-a aflat, pentru că era Horia Dumitrescu, mi-a pus pe birou toate hârtiile declarațiilor mele de la procurori și mi-a zis: Uite, știu exact cuvintele tale, fă!” Mi-amintesc exact că asta era vorba lui, „fă!”. Mi-a zis: „Uite toată declarația aici”., a explicat Aurora Apostu pentru sursa citată.

Tîlvar a fost vizat de o anchetă în anul 2018

Contactat de Libertatea pentru a reacționa la declarațiile făcute, ministrul Angel Tîlvăr a declarat următoarele: „Nu am cerut niciodată cuiva de la Muzeul Vrancei să scrie ceva legat de lucrarea mea de doctorat. Îmi asum fiecare cuvânt pe care l-am scris acolo și pot să o susțin din nou public, fără nicio problemă. Da, am fost la procurori, acum patru, cinci ani în acest caz. A durat o jumătate de oră și s-a încheiat cu „Probabil, domnule Tîlvăr, n-o să ne mai întâlnim niciodată”., a susținut ministrul Apărării, Angel Tîlvar.

De asemenea, un fost contabil-șef al Muzeului Vrancei, Ionel Marin, a făcut, în anul 2016, o plângere la DNA prin care a formulat mai multe acuzații la adresa directorului muzeului de atunci, Horia Dumitrescu. Una dintre acele acuzații au fost făcute la adresa actualul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, a cărui lucrare de doctorat, susținea contabilul, a fost redactată de către angajații muzeului. Contabilul a mai spus că la teză ministrului s-ar fi lucrat timp de trei ani sub directa coordonare a lui Horia Dumitrescu.