O navă sub pavilionul Republicii Moldova face senzaţie în România

O navă sub pavilionul Republicii Moldova face senzaţie în portul turistic din Mangalia. Nava cu două catarge, denumită „Marea”, este înmatriculată la Giurgiuleşti – singurul port al Republicii Moldova la Dunăre.

Turiştii de la Mangalia admiră velierul şi îşi fac poze cu el de pe ţărm, neavând voie să urce la bord, întrucât este proprietate privată. Presa română scrie că, în ultimele zile, la bordul navei „Marea” nu se afla nimeni, aşa că jurnaliștii nu au putut cere detalii despre ea.

Totuși, aceștia au aflat că la Giurgiuleşti se înmatriculează, sub pavilionul Republicii Moldova, foarte multe vase ale unor proprietari de pe toate continentele și asta pentru că taxele de înmatriculare sunt mai mici, iar autorităţile portuare din Giurgiuleşti sunt mai indulgente decât în alte ţări.

Privitorii susţin că ar fi nava pe care s-a filmat serialul „Toate pânzele sus”. Totuşi, este vorba de o altă navă. Filmul s-a realizat pe nava-şcoală „Mircea”, sub pavilion românesc, care este relativ modernă. Nava „Marea” este ceva mai veche.

Sursa: RADOR