România involuează de la o zi la alta. Culmea, sub o guvernare denumită comod ”tehnocrată”, susținută politic într-un fel sau altul de un partid istoric cu titulatura de ”liberal” în spate.
Cu un președinte ”alt-fel” venit tot pe filieră ”liberală”. Ultima aberație puțin comentată în spațiul public dar care poate avea consecințe complexe: reintroducerea stagiului militar obligatoriu (vezi sursa aici). Aberația este la fel de periculos susținută de tot felul de ”reprezentanți” ai societății civile ( Alexandru Cumpănașu, Președintelui Coaliției Naționale pentru Modernizarea (culmea!) României). Evident că susținătorii publici ai acestei aberații aduc pe tapet argumente pline de patos care îți fac să îți tremure intens pielea obrazului și te îndeamnă să duci mâna la inimă și să cânți involuntar imnul de deșteptare: interes național, iubirea de patrie, siguranța națională, asigurarea supraviețuirii noastre etc.
De ce nu are România nevoie de un astfel de serviciu militar obligatoriu în momentul de față? De ce reintroducerea acestui stagiu militar înseamnă un pas înapoi și nicidecum o evoluție demnă de un stat modern și avansat?
Stagiul militar obligatoriu înseamnă, în primul rând, resurse economice importante irosite într-un proiect cu rezultate îndoielnice. Vom cheltui bani importanți pentru a caza, hrăni, înarma (evident cu puști doar că de submarine atomice nu va fi cazul), transporta și antrena (tras la țintă pe un deal) un număr impresionant de oameni. Aceste resurse ar trebui, mai degrabă, redirecționate către servicii publice vitale care ne pot crește speranța de viață (sănătate), capacitatea și șansele de angajare (educația) sau care ne conectează mai bine cu lumea din jurul nostru (infrastructura).
În al doilea rând, acest serviciu militar obligatoriu, vrem nu vrem, înseamnă un cost social important: delocalizarea unor oameni din sistemul economic care temporar vor trage cu pușca (arcul) la țintă pe un deal pentru a fi pregătiți în cazul în care o bombă atomică trasportată de o rachetă supersonică ar ataca România. După ce că ei nu vor mai lucra (produce bunuri și servicii), statul vrea să le asigure și salariul (îl plătește angajatorul privat oare?) și o indemnizație suplimentară raportată la salariul minim / mediu (de la guvern oare?).
În al treilea rând, în loc să întărim armata de specialiști care să asigure cooperarea socială eficientă a României cu țările din jur, unii dintre noi militează tot mai intens pentru o poziție beligerantă și belicoasă. România este o economie de piață de câțiva ani buni, chiar dacă mai mult declarativ sau ”pe hârtie”. Acest lucru înseamnă schimburi de bunuri și nu război cu cei din jur. Înseamnă competitivitate externă, înseamnă sistem economic privat funcțional, înseamnă industrii care se dezvoltă și angajeaz ”armate” de oameni capabili să ofere lumii lucruri de valoare. Chiar dacă tu declari că duci oamenii obligatoriu să facă armata în loc să producă bunuri și servicii în scopuri defensive, mișcarea nu va scăpa neobservată de cei din jurul tău care și așa sunt destul de crispați pe acest subiect. Înarmarea ta va atrage, implicit, înarmarea vecinilor tăi și, circular, o și mai mare înarmare a ta ulterioară. E ca la barierele tarifare și netarifare în calea comerțului internațional.
Citiți continuarea pe blogul cristianpaun.finantare.ro