Conform gandul.info, pensiunea găzduieşte momentan prieteni sau rude ale guvernatorului, urmând ca în toamnă să primească primii turişti.
Isărescu este profitabil: A vândut vin de peste 2,6 milioane lei în 2012
Măr SRL, firma de vinuri a guvernatorului BNR Mugur Isărescu a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 2,6 milioane de lei, conform datelor raportate la Finanțe.
Astfel, Isărescu a avut o cifră de 2.686.507de lei, în timp ce profitul realizat a fost de aproape 470 de mii de lei, în creştere faţă de anul precedent.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunea cu un an în urmă că a înteles din activitatea firmei sale ca nu este usor sa faci afaceri "în sens pozitiv" în România, adică să se creeze locuri de muncă, să se platească salarii și impozite, în contextul birocrației ridicate și al numărului mare de impozite.
"Nu pot să spun ca business-ul merge usor. Vinăria aceasta, podgoria asta micuță, m-a apropiat foarte mult de lumea de afaceri și am inteles dinăuntru. Nu eu conduc firma pentru că nu am voie prin lege, dar mă implic, că sunt acționarul principal. Uitându-mă la cifre și văzând cum merg lucrurile, am înțeles ca nu este ușor să faci afaceri în România, afaceri în sens pozitiv. Birocrația este mare, există raportari absolut nenecesare și nu se fac prin computer, trebuie să te duci de exemplu de la Drăgășani la Vâlcea cu mașina ca să depui o hârtie", declara Mugur Isărescu.
Măr SRL, firma lui Mugur Isărescu, deţine 20 de hectare de viţă-de-vie în zona Drăgăşani şi produce mai multe soiuri de vin, printre care Sauvignon Blanc, Crâmpoşia strămoşească, Tămâioasă Românească, Cabernet Sauvignon.