Ministerul Transporturilor vine cu o soluție interesantă pentru a descongestiona traficul din București. Având în vedere că majoritatea oamenilor pierd cel puțin 2 ore în trafic, Ministerul Transporturilor a venit cu o idee care scade durata de timp petrecută în trafic.
Angajații din nordul Capitalei ar putea avea parte de o nouă alternativă pentru a merge la muncă. Ministerul Transporturilor vine cu o soluție pentru ca aceștia să nu mai piardă ore înșir în trafic.
Ce propune Ministerul Transporturilor
Ministerul intenţionează să introducă o linie de tren urbană care va face legătura între Gara de Nord şi Gara Obor şi care va tranzita zone ca Băneasa, Pipera şi Fundeni.
Proiectul propus ar presupune construirea a încă zece staţii pe traseu, în afară de cele deja existente, şi introducerea de trenuri de călători la intervale regulate, care să funcţioneze în regim de transport public urban.
Astfel, ar urma să fie amenajate următoarele puncte de oprire: Carpaţi, Pod Constanţa, Pod Pajura, Pod Băneasa, Pasaj Pipera, TN Petricani (în dreptul barierei), TN Andronache, Pasaj Colentina, New City Residence şi Fundeni. Ele se vor adăuga gărilor şi punctelor de oprire existente: Bucureşti Nord, Bucureşti Băneasa, Pantelimon, Pantelimon Sud (în dreptul complexului comercial Dragonul Roşu) şi Bucureşti Obor, arată clubferoviar.ro.
Trenul va ajuta și cu aglomerația de la metrou
Cele două noi puncte de oprire Pasaj Pipera și Petricani ar trebui să preia fluxul sporit de corporatiști din zona de nord a Capitalei, în condițiile în care stațiile de metrou Pipera și Aurel Vlaicu de pe Magistrala 2 sunt suprasaturate. Aici ar urma să fie construite câte două peroane, pe fiecare parte a Magistralei 800 București – Constanța, care permite circulația trenurilor cu viteze de până la 160 km/oră.