O nouă armă în lupta anti-COVID
„Fiecare nouă unealtă sigură şi eficientă contra COVID-19 este încă un pas pentru controlul pandemiei”, a subliniat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform afp.com
OMS a omologat deja vaccinul de la Pfizer-BioNTech, precum şi pe cel de la AstraZeneca-Oxford, fabricat în India şi în Coreea de Sud. Aceste vaccinuri necesită injecţii în două doze iar cel de la Pfizer nu poate fi stocat decât la temperaturi foarte scăzute.
OMS a omologat vaccinul de la Johnson & Johnso
Trebuie menționat că serul de la Johnson & Johnson poate fi menţinut în frigidere clasice. Unda verde dată vineri permite integrarea vaccinului în sistemul Covax al Alianţei pentru vaccinuri (Gavi), OMS şi CEPI, prin care se livrează vaccin anti-COVID ţărilor aflate în curs de dezvoltare.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că speră ca sistemul Covax să primească „cât mai repede posibil” 500 de milioane de doze din noul vaccin. Bruce Aylward, un consilier al directorului general, a precizat că speră ca primele doze să ajungă „în iulie sau chiar înainte”.
Un nou vaccin împotriva COVID-19
Johnson & Johnson transmite că vaccinul său anti-COVID a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale noului coronavirus. De asemenea, vaccinul companiei americane este eficient pentru persoanele peste 18 ani, conform unui studiu clinic.
În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronavirusului.
Totodată, dozele pot fi păstrate la temperatura frigiderului; la 2-8 grade, acestea sunt stabile timp de trei luni, iar la -20 de grade timp de doi ani.
Vaccinul constă într-un vector ce utilizează un adenovirus uman (virusul responsabil de răceala obişnuită) pentru a reprima proteina SARS-CoV-2 în celule. Vectorul de adenovirus utilizat în vaccin a fost modificat pentru a nu se putea replica la oameni şi declanşa boala.
Sursa foto: Dreamstime