Răzvan Cuc a făcut anunțul așteptat de către milioane de români. Săptămâna viitoare se va livra contractul pentru elaborarea parteneriatului oublic-privat pentru demararea proiectului Ploiești-Brașov. Asocierea China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm şi Comisia Naţională de Prognoză (CNP) au ajuns la un consens şi săptămâna viitoare vor livra contractul pentru realizarea în parteneriat public-privat (PPP) a autostrăzii Ploieşti-Braşov, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor demis în urma moţiunii de cenzură adoptată, pe data de 10 octombrie, de către Parlament.
„În cursul zilei de sâmbătă, am avut o întâlnire cu domnul preşedinte Ghizdeanu, cu domnul Bogdan Pascu, cât şi cu alţi reprezentanţi de la Compania de Autostrăzi, împreună cu cele două firme care au venit la parteneriatul public-privat, mă rog consorţiul care a participat la Ploieşti-Braşov. Mă declar foarte fericit şi foarte bucuros să anunţ acest lucru: firma respectivă, împreună cu Comisia Naţională de Prognoză, au ajuns la un consens şi săptămâna viitoare vor livra contractul pentru elaborarea parteneriatului public-privat (PPP) pentru demararea proiectului Ploieşti-Braşov. S-au convenit toţi parametrii, tot ce ţine de partea economică, de partea tehnică, termenul când va fi implementat”, a spus Cuc.
Oficialul a subliniat că bugetul de stat nu va fi grevat de cheltuieli, pentru că o parte de 75% din suma acestui obiectiv va fi adusă de partenerul privat.
„Ştiţi că noi am mers pe două paliere în acest proiect. Am spus: care va ieşi mai repede, pe acela se va merge. S-a mers în prima fază pe parteneriatul public-privat, după aceea el a fost desemnat şi obiectiv strategic de interese naţional în condiţiile în care această firmă nu ar fi venit. Termenul a fost iniţial 26 septembrie, după aceea s-a prelungit la rugămintea celor două firme până pe 16 octombrie, ele dându-ne asigurări că vor transmite contractul final pentru autostrada Ploieşti-Braşov. Aşa s-a şi întâmplat. Săptămâna viitoare va fi livrat contractul şi eu sper să fie semnat cât mai curând. Este un proiect de care toată lumea are nevoie şi este un proiect tangibil, în condiţiile în care experienţa celor două firme, atât a celei din China, cât şi a celei din Turcia este foarte mare. Sunt firme care au experienţă şi au construit astfel de obiective respectându-şi termenii şi cu atât mai mult cu cât vorbim de un parteneriat public-privat, deci bugetul de stat nu va fi grevat de cheltuieli, pentru că partea de 75% din suma acestui obiectiv va fi adusă de partenerul privat”, a precizat acesta.
Răzvan Cuc a adăugat că, indiferent de modalitate, anul acesta contractul pentru realizarea autostrăzii Ploieşti-Braşov ar fi fost semnat.
„Am decis să mă implic în acest proiect, deşi Ministerul Transporturilor acorda doar suport tehnic pentru această negociere, dar m-am implicat pentru că este un proiect care anul acesta trebuia pornit într-un fel. Că-l porneam noi, printr-o încredinţare rapidă în urma declarării lui ca obiectiv strategic de interes naţional – lucru pe care îl aveam pregătit, pentru că făcusem toată legislaţia secundară care decurgea, hotărârile de guvern care veneau să reunească ce s-a aprobat în CSAT, dacă nu s-ar fi semnat contractul cu consorţiul chinezo-turc. Am avut discuţii cu ei înainte de 26 septembrie când le-am spus foarte clar: ‘Vă hotărâţi! Ori vreţi să-l semnaţi, ori dacă nu, nu ne mai ţineţi în loc!’ Nu aveam de unde să ştim în acel moment ce urma să se întâmple în Parlament, dar oricum decizia era luată: anul acesta, sub o formă sau alta, contractul era semnat”, a arătat Cuc..
Şeful de la Transporturi a precizat că acest contract trebuie aprobat prin Hotărâre de Guvern, dar nu a putut spune dacă actualul executiv îl va aproba sau următorul.
„Acest contract trebuie aprobat şi prin Hotărâre de Guvern. Din păcate, actualul a muncit şi actualul – dacă vom mai avea timp şi se poate da această HG, asta trebuie să o discut cu domnul secretar general al Guvernului, cu siguranţă o vom da noi. Dacă nu, lăsăm totul servit pe tavă viitorului guvern. Eu nu cred că infrastructura trebuie să devină o ambiţie şi un loc de dispută. Ceea ce vor primi pe tavă cred că ar fi bine să ducă mai departe viitorii guvernanţi, pentru că sunt proiecte de care România are nevoie. Nu trebuie să le desenăm harta cu autostrăzi, nu trebuie să mai pompăm bani, proiecte sunt de 10 miliarde de euro – o să vi le prezint în momentul când voi finaliza mandatul. Dar le ştiţi: Piteşti-Craiova, Piteşti-Sibiu, Centura Bucureştiului şi pe nord acum e lansată, autostrada Transilvania…”, a menţionat demnitarul.
La afirmaţia unui jurnalist că „pare că se grăbeşte să semneze acest contract”, ministrul a răspuns: „Nu, este munca pe care am făcut-o timp de 6 luni de zile, mare atenţie! Nu pare că ne grăbim să semnăm. Este munca pe care noi am făcut-o şi toate proiectele pe care le-am făcut au necesitat muncă. Tot ceea ce vedeţi că se realizează zilele acestea… Ei vor fi beneficiari ai multor reuşite fără să facă nimic, dar ăsta este ciclul politic, asta este viaţa, dar eu voi fi în permanenţă foarte activ şi din funcţia de parlamentar pentru că o să stau să mă uit exact cum gestionează buna moştenire pe care o vor primi la Ministerul Transporturilor, şi aici mă refer la proiecte, cum le vor derula să nu le blocheze fie de frică, fie dintr-o slabă pregătire sau neînţelegere a mecanismelor. Nu, dar pe ce-am lucrat mi se pare normal, dacă există şanse, să semnăm absolut orice”.
În data de 21 mai, Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), declara că firmele care vor construi Autostrada Ploieşti-Braşov ar putea primi 100 de milioane de euro dacă termină lucrarea cu un an mai devreme, dar ar putea fi şi penalizaţi cu aceeaşi sumă dacă întârzie cu un an finalizarea lucrărilor.
„Sunt foarte multe date concrete şi cred că nu are rost să le precizăm pe toate. Ele sunt în studiul de fundamentare, sunt în contractul de parteneriat public-privat, sunt pe site. Câteva sunt importante: 1,4 miliarde euro este valoarea investiţiei din care partenerul public până la 25% şi până la 75% sau puţin mai mult asocierea căreia i s-a atribuit şi care a fost astăzi prezentă. Durata întregului proiect este de 24 de ani din care, în principiu, este un an proiectare, trei ani execuţie şi 20 de ani operarea, astfel încât să poată fi returnată valoarea pe care a investit-o partenerul privat. Proiectul este conceput în baza traficului şi studiului de trafic efectuate acum câţiva ani şi are de asemenea în el o profitabilitate de aproape 10%, ceea ce a asigurat interesul investitorilor străini. Au fost mai mulţi am rămas la această asociere cu firma chineză, cea mai importantă din lume. O altă dată importantă este că se prevede o bonificaţie în cazul proiectul este terminat mai devreme, respectiv în loc de patru ani, trei ani sau doi ani, o să vedem cât de repede, dar, de asemenea şi o penalitate dacă întârzie, de circa 100 de milioane de euro pe an”, a subliniat Ghizdeanu. AG