Reprezentanții Asociația Construim România au inspectat lucrările autostrăzii București-Ploiești.
„Dacă acum o lună eram entuziasmați să vedem pe teren zeci de muncitori și utilaje, în vizita făcută ieri pe teren am observat un număr mult mai mic de muncitori și utilaje, dar și unele progrese, în special la pasajul peste calea ferată care se aproprie de fazele finale, inclusiv rampa din partea de nord spre Popasului care a prins contur”, spun reprezentanții Asociația Construim România. Aceștia au realizat o filmare din dronă cu cei 3 km de autostradă „urbană” între Șos. Petricani (București) – Str. Gherghiței – Str. Popasului (Voluntari).
Alte progrese putem vedea la podul de la Valea Șaulei unde au început să așterne balast stabilizat, lucrările cu utilitățile de la intersecția cu șoseaua Petricani se aproape de finalizare, iar înspre Popasului, progresele sunt mai slabe, relocarea celor 2 stâlpi de electricitate (LEA) nu a fost încă finalizată, dar și-au făcut apariție noi stâlpi, iar după Popasului vedem că se lucrează și la ultimul bazin de colectare a apei.