Potrivit celor spuse recent de premierul Florin Cîțu, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență este prevăzută o autostradă prin care vor putea fi trecuți Carpații.
O nouă autostradă în România!
Florin Cîțu a explicat în Parlament că „pentru transport sustenabil, transport rutier, maritim și feroviar” vor fi alocați 6,6 miliarde de euro.
„Vom putea să implementăm acest PNRR cu investitori, cu investitori din România. Companiile românești vor fi cele care vor implementa acest program. Acest program este garanția pe care o dau românilor că vom reduce decalajul între noi și țările din vest.
Pentru sectorul Transporturi și în această guvernare vom trece Carpații cu o autostradă, pentru transport sustenabil, transport rutier, maritim și feroviar vom aloca 6,6 miliarde de euro”, a declarat Florin Cîțu.
Cum vor fi acordați banii din PNRR?
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, duminică seara, despre Planul Național de Redresare și Reziliență. El spune că trebuie luate măsuri dure pentru ca România să primească acești bani. Europarlamentarul a precizat că pensiile și salariile trebuie înghețate și că doar cele mici vor putea crește.
„Trebuie înghețate salariile și pensiile. Și mărite cele mici. Dar anvelopa salarială la bugetari trebuie înghețată. Asta a convenit Guvernul cu CE la discuțiile despre PNRR.”, spune Băsescu.
„Se vizează o nedepartajare a impozitelor pe clădiri. Societățile plătesc taxe mai mari pe imobile decât oamenii. Se vizează eliminarea tutror facilităților de reducere de TVA.
Acordul vorbește și de depolitizarea companiilor de stat și închiderea minelor. Vă spun din ce citesc din înțelegerea Guvernului cu Comisia Europeană.”, mai spune fostul președinte.
El spune că soluția este înghețarea anvelopei salariale la nivelul 2019. El spune că aceste condiții nu pot fi clasate ca măsuri de austeritate.
„Nu poți să-i spui austeritate când am avut creșteri explozive de pensii și salarii. Sunt date, nu pot luate înapoi decât cu costuri politice foarte mari. Soluția a fost înghețarea anvelopei salariale la nivelul 2019. Sunt condiții pentru acordarea banilor din PNRR”, a spus Traian Băsescu.
Sursă foto: Dreamstime