Este cea mai așteptată veste pentru toți șoferii. Apare o nouă autostradă în România. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dat informații cheie pe acest subiect. El și-a exprimat speranța ca în 2022 să se circule pe o parte din cei 80 de kilometri de autostradă care sunt în lucru în prezent. Acesta mai vrea să dea drumul la podul suspendat de la Brăila şi să existe drone pe şantierele din România până în vara acestui an.
În ceea ce privește data de la care șoferii se vor bucura de zeci de kiometri de autostradă, Sorin Grindeanu a spus că acest lucru se va produce în acest an.
„Nu pot să dau un număr exact de kilometri de autostradă pentru 2022, dar ştiu că atunci când am venit în minister au fost zero pe anul 2021 şi că s-au făcut eforturi să se ajungă la cei 30 de kilometri de autostradă, şi aceştia foarte puţini, aproape un minim în ultimii 5-6 ani. Suntem în lucru la circa 80 de kilometri în acest moment (…) iar o parte dintre ei da, pot fi (inauguraţi n.r.) în 2022. Un lot, poate chiar două”, a spus ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu, despre proiectele pe 2022
Acesta a explicat că este vorba de două loturi pe drumul expres Craiova-Piteşti, care de asemenea este foarte circulat.
„Cum m-aş bucura ca la anul ARF să înceapă să demareze achiziţia de materia rulant. M-aş bucura ca la sfârşitul anului şi din discuţiile pe care le-am avut când am fost la faţa locului la Podul de la Brăila – care este impresionant – să putem să-l dăm în circulaţie. De asemenea, la modul în care merg lucrurile pe lotul Sibiu-Boiţa, vorbesc de un constructor care este în faţă cu lucrările, să putem să circulăm şi acolo, deşi termenul este în 2023. Eu o să le urmăresc îndeaproape toate aceste lucrări”, a anunțat, duminică, Sorin Grindeanu, la Digi 24.
Ministrul are în vizor că în anul 2022 să dea drumul ” la noi şantiere şi nu puţine”. Întrebat când vom vedea drone care să monitorizeze lucrările pe şantiere, Grindeanu a răspuns: „Mai repede decât vor unii”. Acesta a arătat că lucrurile avansează și că în vara acestui an ar putea ieși un act normativ în acest sens.
„Suntem într-o fază avansată cu Ministerul de Interne, împreună cu ei vrem să facem, este nevoie şi de un act normativ în Guvern. În momentul în care va parcurge tot circuitul… mult mai repede, decât vara acestui an”, a transmis Sorin Grindeanu.