Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Nordului.
În favoarea acestui proiect au votat 211 deputaţi, în timp ce unul s-a abţinut.
Potrivit proiectului, se aprobă executarea obiectivului de investiţii Autostrada Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, denumită Autostrada Nordului.
„Acest obiectiv se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. Termenul de execuţie al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021″, se arată în iniţiativa legislativă.
Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Proiectul a fost adoptat de Senat în martie 2019
Senatul a adoptat, în şedinţa din martie anul trecut, propunerile legislative pentru aprobarea obiectivelor de investiţii „Autostrada Bucureşti- Braşov”, „Autostrada Nordului” şi „Autostrada „Braşov-Bacău”, acestea urmând a fi terminate în trei, patru şi respectiv cinci ani de la data intrării în vigoare a actelor normative.
„În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Transporturilor, Guvernul este obligat să înfiinţeze o societate pe acţiuni (…) de interes strategic naţional cu obiect de activitate proiectarea şi construirea obiectivului de investiţii „Autostrada Bucureşti – Braşov”. (…) Termenul de execuţie a obiectivului de investiţii „Autostrada Bucureşti-Braşov” este de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ, iniţiat de un grup de parlamentari PMP şi adoptat de Senat cu 81 de voturi ‘pentru’ şi 2 ‘împotrivă’.
Deşi toate cele trei propuneri legislative aveau din partea Comisiei pentru transporturi a Senatului rapoarte de respingere, plenul nu şi le-a însuşit şi actele normative au primit vot favorabil adoptării.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandra Pandrea