O bancă pleacă din România după un deceniu. Ce s-a întâmplat
După zece ani de activitate în România, încă o bancă decide să părăsească piața. Alior Bank confirmă retragerea din România. Vânzarea portofoliului de credite performante marchează „următoarea etapă în procesul de reducere treptată a operațiunilor băncii din România”.
Anunțul despre transferul unui portofoliu de credite performante de nevoi personale în valoare de 97 milioane de lei de la Alior Bank către Patria Bank a semnalat retragerea Alior Bank de pe piața bancară românească.
Întrebat de ZF de ce Patria Bank a achiziționat doar credite de nevoi personale de la Alior Bank și de ce doar 4.000 de clienți și nu mai mulți, Valentin Vancea, CEO al Patria Bank, a explicat că acest portofoliu a fost pus în vânzare de către Alior Bank și include majoritatea creditelor acordate de această bancă.
Vancea a adăugat: „Acest portofoliu de credite a fost subiectul procesului de vânzare inițiat de Alior Bank și cuprinde de fapt majoritatea creditelor acordate de această instituție financiară.”
Valentin Vancea, CEO al Patria Bank, a declarat că la momentul semnării contractului de cesiune, Patria Bank a achiziționat portofoliul de credite de consum performante pe care Alior Bank îl deține în România: aproximativ 4.000 de clienți cu o valoare totală de 97 milioane lei la data de 30 aprilie 2024.
Se vinde și portofoliul de credite
În aceeași zi, Alior Bank a confirmat pentru ZF retragerea sa din România, afirmând că vânzarea portofoliului de credite performante de către sucursala sa din România reprezintă „următoarea etapă în procesul de reducere treptată a operațiunilor băncii din România”.
În răspunsul celor de la Alior Bank se arată că „vânzarea portofoliului de credite performante de către Sucursala Alior Bank în România reprezintă următoarea etapă în procesul de reducere treptată a operaţiunilor Alior Bank din România. Incepand din 2022 si până în prezent au fost derulate mai multe operaţiuni cu scopul eficientizării activităţii Sucursalei, printre care încetarea cooperării cu partenerul strategic Telekom Romania Mobile Communications, revizuirea opţiunilor strategice pentru definirea planurilor de viitor, stoparea procesului de creditare şi vânzarea portofoliilor de credite neperformante.
Până la transferul către Patria Bank portofoliul de credite performante va continua să fie deservit de Alior Bank Varşovia Sucursala Bucureşti, în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale, iar transferul clienţilor sucursalei din România a Alior Bank S.A. către Patria Bank S.A. a fost planificat cu deosebită atenţie, astfel încât să se desfăşoare într-un mod cât mai eficient şi facil”.