Apare o nouă bancnotă în România! Aceasta este realizată într-una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană (BCE), având caracteristici de securitate similare bancnotelor clasice.
O nouă bancnotă în România! Trebuie s-o cumperi dacă o vrei și nu valorează nimic
Este vorba despre o bancnotă de zero euro, lansată de Muzeul Naţional al Bucovinei în colaborare cu Eurosuvenir România. Pe aceasta se află imaginea Cetăţii de Scaun a Sucevei.
De asemenea, bancnotele sunt puse în vânzare la preţul de 18 lei, la standul de prezentare de la Casa Custodelui – Cetatea de Scaun a Sucevei şi la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie Suceava.
Trebuie menționat că turiştii primesc bancnota într-un plic cu însemnele Muzeului Naţional al Bucovinei în care se mai află o mini-vedere cu imaginea cetăţii şi o scurtă prezentare, conform informațiilor transmise într-un comunicat.
„Bancnota souvenir de 0 euro, cu reprezentarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale şi un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil”, este scris în comunicat.
Mai sunt încă cinci obiective care apar pe celebrele bancnote
Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice renumite în întreaga lume este o iniţiativă, marcă înregistrată apărută în Franţa în anul 2015.
Amintim că pe aceste bancnote souvenir au apărut de-a lungul timpului obiective celebre precum Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania) și Arcul de Triumf (Paris- Franţa).
În România, mai sunt încă cinci obiective care apar pe celebrele bancnote, Delta Dunării, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi şi Castelul Karolyi din Carei.
Bancnota suvenir de 0 euro Cetatea de Scaun a Sucevei a fost tipărită cu aprobarea scrisă a Băncii Franţei şi securizată la standardele impuse de Banca Centrală Europeană (BCE), într-un tiraj de 10.000 de exemplare.