După pagubele cauzate de pesta porcină, zootehnia din România primește lovitură după lovitură! Gripa aviară amenință animalele fermierilor. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a impus restricții noi pentru ameliorarea situației actuale.
După pagubele cauzate de pesta porcină, zootehnia din România primește lovitură după lovitură! Gripa aviară amenință animalele fermierilor din Ialomița. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din Ialomiţa este alarmată la scurt timp după ce în Călăraşi, județul vecin, a fost confirmat primul caz de gripă aviară la o lebădă de iarnă.
Din dorința de a evita contaminarea păsărilor de fermă, medicii veterinari au anunţat public demararea unor controale. Scopul verificărilor este de a aduce la cunoștiința autorităților dacă sunt respectate, în totalitate, normele de siguranţă privind comercializarea cărnii de pasăre şi a ouălor, potrivit adevarul.ro.
22 de localități, sub supraveghere
Între timp, 22 de localităţi din țară se află sub supraveghere deoarece se încadrează în zonă epidemiologică cu risc înalt de influenţă aviară (HPAI). Printre municipiile respective se numără: Sineşti, Cătruneşti, Hagieşti, Lilieci, Axintele, Jilavele, Slătioarele, Rovine, Reviga, Crunţi, Mircea cel Bătrîn, Gheorghe Doja, Fundata, Amara, Slobozia, Valea Ciorii, Murgeanca, Bucşa, Făcăeni, Borduşani, Cegani, Stelnica, Maltezi, Feteşti.
Din aceste orase, pentru supravegherea activă a gripei aviare, s-au preluat probe de sânge de la păsari (palmipede şi galinacee). Până în acest moment, rezultate au fost negative.
De asemenea, au fost examinate şi păsări sălbatice pentru supravegherea pasivă. Din nou, rezultate au fost negative.
„Având în vedere că pe raza judeţului Ialomiţa sunt autorizate sanitar-veterinar un număr total de 28 exploataţii comerciale de păsări (2 exploataţii găini reproducţie, 6 exploataţii găini ouă consum şi 16 exploataţii pui carne, 2 statii de incubatie de tip industrial, o exploataţie de tip A pui carne şi o exploataţie comercială de raţe), se vor efectua controale tematice pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la producerea, ambalarea, transportul, depozitarea şi comercializarea cărnii de pasăre şi a ouălor”, a informat DSVSA (Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor)
Pesta porcină face ravagii în Ialomița
În prezent, fermierii din Ialomița se confruntă cu pesta porcină, întreaga zonă de vest a judeţului este contaminată. În acest moment, sunt active aproximativ 200 de focare de infecții.
Noile restricții pentru proprietarii de păsări de curte
În scopul prevenirii răspândirii gripei aviare pe teritoriul judeţului Ialomiţa, toţi proprietarii de păsări de curte au obligativitatea respectării următoarelor măsuri:
- Prevenirea oricărui contact direct şi indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă şi păsările domestice, în special raţe şi gâşte; astfel este interzis accesul păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălţi, râuri şi orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;
- Separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităţilor, a raţelor şi gâştelor de alte păsări domestice;
- Interzicerea creşterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ţinute închise obligatoriu în spaţii de cazare special amenajate;
- Hrănirea şi adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice, evitându-se accesul păsărilor sălbatice, inclusiv al ,,speciilor punteˮ: vrăbii, ciori, porumbei, coţofene, etc.;
- Interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafaţă accesibile păsărilor sălbatice;
- Interzicerea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mişcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploataţiei);
- Prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare şi alte animale de companie;
- Asigurarea şi utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecţie (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul păsărilor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul păsărilor mâinile se vor spăla utilizând din abundenţă săpun şi apă caldă;
- Este strict interzisă intrarea în adăpostul păsărilor cu hainele de stradă;
- Se interzice regruparea păsărilor domestice şi a altor păsări ţinute în captivitate cu ocazia târgurilor, pieţelor, expoziţiilor sau a altor reuniuni;
- Se va acorda o atenţie sporită asupra riscurilor introducerii şi diseminării bolii de către vânători, care pot transmite virusul de la sălbatic la domestic prin păsări vânate şi prelucrate în exploataţiile nonprofesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vânătoare;
- Orice modificare în statusul de sănătate al păsărilor (îmbolnăviri bruşte, lipsa consumului de apă şi furaj, mortalitate, etc.) va fi notificată în regim de urgenţă medicului veterinar de liberă practică concesionar şi/sau D.S.V.S.A. Ialomiţa (telefon 0243232069);