Conform informațiilor apărute în presa internațională, oamenii de știință sunt în alertă după ce o boală misterioasă a afectat deja zeci de oameni! În ultimii ani, cel puțin 43 de oameni s-au îmbolnăvit iar cinci au fost răpuși.
Oamenii se confruntă cu o nouă boală gravă! Care sunt simptomele afecțiunii misterioase?
Primul caz a apărut în 2015, în timp ce primul focar a fost descoperit în New Brunswick, Canada. Demn de menționat este că în ultimii ani incidența bolii a crescut, conform informațiilor oferite de autoritățile canadiene. Printre simptomele bolii se numără halucinațiile, atrofia musculară și spasmele.
„Nu știm ce o cauzează. În acest moment nu vedem decât că apar tot mai mulți pacienți care au aceste simptome”, a explicat medicul Alier Marrero, potrivit theguardian.com
Este vorba despre o boală nouă
Medicul Jennifer Russell a explicat că cel mai probabil este vorba despre o boală nouă. Totodată, comunitatea medicală spune că simptomele sunt similare bolii Creutzfeldt-Jakob, o maladie cerebrală rară și letală.
„Colaborăm cu diferse grupuri specializate de experți. Oricum, nu există deocamdată o cauză clară care să determine apariția acestei boli”, este scris într-un document transmis de către specialiști.
De asemenea, cercetătorii au descoperit și că aceasta afectează oameni din toate grupele de vârstă și are simptome specifice destul de dificile. Pacienții experimentează schimbări de comportament, dureri misterioase, declin cognitiv și halucinații, precum imaginea unor insecte care se ascund sub piele. Boala nu pare a fi genetică și ar putea fi cauzată de un factor de mediu, precum apă, mâncare sau aerul respirat, arată un medic.
În momentul de față, comunitatea științifică încă încearcă să descopere mai multe despre acest sindrom care este descris ca fiind fără precedent. Alier Marrero, neurolog la Spitalul Universitar Dumont, din Moncton, a explicat că pentru medici este clar însă că ceva din mediul înconjurător declanșează boala. Poate fi luată din apă, aer, poate chiar de la job sau în urma activităților recreative.
„Nu am văzut o boală neurologică de acest tip în toți cei 20 de ani de activitate”, informează reprezentanții grupului de cercetători.