De la finele anului trecut și până în prezent, rușii de la Artoil a deschis deja 3 stații în România, scrie energyreport.ro. Compania rusească Artoil este controlată de miliardarul Rishat Safin, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi ruşi, care a activat ca director în cadrul gigantului Lukoil. Familia Safin este de altfel fondatoare a companiei petroliere Lukoil, declarată recent ca fiind cea mai mare companie privată din Rusia după criteriul veniturilor, mai scrie energyreport.ro.Administratorul şi asociat unic al braţului din România al reţelei Artoil a fost pus la început, în 2012, Vladimir Dobrea, nimeni altul decât fondatorul Lukoil în Republica Moldova şi România, dar şi fost primar al Chişinăului. În aprilie anul curent, acesta a lăsat administrarea lanţului fiului său, Vladlen Dobrea.
Artoil a intrat pe plan local anul trecut, sub numele de Art Petrol Service, firmă cu sediu în Bragadiru, lângă Bucureşti. Aceştia au deschis o benzinărie chiar în centrul Bucureştiului pe strada Vasile Lascăr, aproape de Intercontinental, după care au solicitat emiterea acordului de mediu pentru alte două benzinării, în Otopeni şi la intrarea în Slobozia, benzinării deja funcţionale. Cea din Otopeni este pe şoseaua Odăi iar cea de la intrarea în Slobozia este în zona Kaufland, pe Soseaua Bucureşti – Constanţa, scrie energyreport.ro.
Vladimir Dobrea, care în 1998 înfiinţa Lukoil România, asigura în ultima perioadă şi managamentul Callatis Gas din Mangalia, unde deţine o participaţie şi oligarhul rus Rishat Safin, prin Art Holding BV. La construcţia terminalului de GPL din localitatea 2 mai s-a lucrat circa doi ani pentru ca importurile de gaze din Rusia să se împartă apoi pe piaţa românească.
Scopul declarat al celor de la Art Holding BV la intrarea pe plan local era transformarea Mangaliei într-un centru regional, care să deservească România, Bulgaria, Ungaria, Serbia şi Macedonia, cu gaze lichefiate aduse din Rusia, Kazahstan şi Georgia.
Mai multe detalii pe energyreport.ro
Ce prețuri practică Artoil
La stația Artoil din Slobozia, cel mai ieftin sortiment de benzină costă 5,62 de lei, iar sortimentul cu cifră octanică superioară are prețul de 6,4 lei/litru. În același timp, motorina E5 costă 5,88 de lei, iar sortimentul mai scump este comercializat cu 6,3 de lei/litru.