Abonații Netflix din SUA nu au acces la aproximativ 150 de emisiuni și filme
Netflix se confruntă cu un nou val de critici după ce abonații planurilor cu suport publicitar din SUA au constatat că nu au acces la aproximativ 150 de emisiuni și filme. Utilizatorii sunt acum nevoiți să plătească un abonament suplimentar fără reclame pentru a putea viziona anumite emisiuni și filme populare.
Abonații Netflix din SUA au exprimat furie pe rețelele sociale după ce au realizat că abonamentele lor cu suport publicitar nu le oferă acces la anumite emisiuni TV și filme.
Potrivit platformei „What’s On Netflix”, aproximativ 150 de filme și emisiuni, inclusiv titluri precum „House of Cards”, „Peaky Blinders” și „Spy Kids: Mission Critical”, nu mai sunt disponibile pentru utilizatorii care optează pentru planurile cu reclame.
Utilizatorii platformei de streaming au reacționat pe Reddit, exprimându-și nemulțumirea că nu au fost informați clar despre aceste limitări înainte de a opta pentru un abonament mai accesibil.
Unul dintre utilizatori a relatat că a încercat să vizioneze un film recent și a descoperit că era necesar un abonament fără reclame, care costă 15,49 dolari în SUA sau 10,99 lire sterline în Marea Britanie.
Care ar putea fi cauza?
Alți utilizatori au afirmat că Netflix nu ar fi singurul responsabil pentru această situație, ci că licențele și acordurile referitoare la drepturile de difuzare ar putea fi cauza, relatează Metro.co.uk.
Platforma de streaming a explicat că restricțiile de licențiere împiedică includerea anumitor titluri în planurile cu suport publicitar.
În plus, Netflix a lansat recent un plan de abonament mai accesibil, care include reclame, înlocuind astfel vechiul plan de bază fără reclame, ceea ce a generat și mai multe nemulțumiri printre utilizatori.
Netflix pierde abonați în urma susținerii Kamalei Harris
Netflix a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de anulări ale abonamentelor în SUA, ca urmare a susținerii cofondatorului și președintelui său, Reed Hastings, pentru vicepreședinta Kamala Harris în cursa prezidențială din SUA.
Conform informațiilor transmise de Bloomberg, rata anulărilor a crescut de aproape trei ori în zilele următoare anunțului făcut de Hastings.
Pe 22 iulie, acesta a anunțat public sprijinul său pentru Kamala Harris pe platforma de socializare X, iar a doua zi a dezvăluit că a donat 7 milioane de dolari. Această acțiune a stârnit un val de reacții din partea susținătorilor lui Donald Trump, care au îndemnat oamenii să renunțe la serviciul Netflix, utilizând hashtag-ul #CancelNetflix. Mai multe puteți citi aici.