De peste două săptămâni au reînvățat să se adapteze și să formeze echipe cu cei pe care i-au considerat cândva adversari. Cu fiecare zi, au depășit orice conflict anterior și au învățat să bată palma pe traseu, iar cu fiecare probă prin care au trecut, au redescoperit gustul victoriei sau al înfrângerii. După mai bine de trei luni petrecute în Republica Dominicană, Vulturii și Tigrii continuă drumul spre titlul de Survivor România.
Emoții maxime pentru Relu Pănescu
Aseară, jocul de Comunicare a început cu un anunț important: câștigătorii ar fi putut avea ocazia de a discuta cu un membru al familiei prin mesaje scrise. O astfel de motivație nu putea decât să le dea toată energia necesară pentru a depăși căldura și lipsa hranei, așa că ambele echipe au dat totul pe traseu. După a treia ștafetă a săptămânii, Vulturii au reușit victoria și s-au bucurat de un schimb de mesaj încărcat de emoție.
Ajunși la Consiliul de Eliminare, Vulturii și-au putut continua relaxarea și au așteptat rezultatele voturilor celor de acasă, fără grija unei noi eliminări. De cealaltă parte, Tigrii au trăit cu emoție minutele până la anunțul făcut de Daniel Pavel. Cu lacrimi în ochi, Relu Pănescu a aflat că Survivor România s-a încheiat pentru el.
„Prin prezența mea aici, am ajuns să apreciez cel mai mult mâncarea, am ajuns să apreciez faptul că sunt enorm de multe persoane care în viața de zi cu zi trăiesc cum trăim noi, în aceste condiții. Sunt o grămadă de lecții pe care mi le-am însușit și cu care plec acasă. Este ceva wow ce am putut să trăiesc în aceste peste trei luni de când sunt aici prezent”, au fost ultimele declarații oferite de fostul Războinic și Tigru.
Lupta continuă pentru Vulturi și Tigri
Ediția care a adus și o nouă eliminare a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:28. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 8.8 puncte de rating și 24.4% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 5.6 puncte de audiență și 15.6% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.6 milioane de români au trăit emoția unei noi eliminări, iar în minutul de aur, la ora 21:30, peste 2.1 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV!
S-a încheiat o săptămână dificilă cu două eliminări. Lupta continuă pentru cei 12 jucători rămași în competiție. Într-un weekend de Sărbătoare, Vulturii și Tigrii vor învăța că nu există pauză atunci când vrei să fii cel mai bun. Competiția se întoarce în doar câteva zile.