Unul din obiectivele politicii vamale a Uniunii Europene este acela de a spori eficiența organizării controalelor vamale, dar în același timp, de a eficientiza procedurile de vămuire și a reduce obligațiile administrative. Din aceste motive, dar și pentru a ține pasul cu tehnologia, la nivelul Uniunii s-a luat decizia reformării legislației vamale de bază, și anume Codul Vamal (Regulamentul 2913/1992) şi Dispozițiile de aplicarea acestuia (Regulamentul 2454/1993).
În aceste condiții, a fost publicat noul Cod vamal al Uniunii prin Regulamentul nr.952/2013. Acesta urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 mai 2016, tocmai pentru a permite atât operatorilor economici cât și autorităților vamale să se conformeze noilor cerințe în acest interval de timp. De asemenea, Comisia Europeană, la rândul său, trebuie să pregătească şi să publice, până în 2016, normele de aplicare a noului Cod vamal al Uniunii (acte delegate şi acte de punere în aplicare). Una din modificările majore introduse de noul Cod vamal al UE constă în restructurarea regimurilor vamale. Noua categorie numită „regimuri speciale“ înglobează, pe lângă fostele regimuri vamale suspensive, și destinații vamale pentru care în prezent nu se depun declarații vamale, cu consecințele şi costurile aferente – depunere garanție/plată taxe vamale. În această categorie intră și operațiunile de plasare a mărfurilor în zona liberă sau depozit temporar.
O altă noutate se referă la condițiile de autorizare a regimurilor vamale şi a procedurilor simplificate de vămuire. Acordarea acestor autorizații va fi condiționată de îndeplinirea condițiilor de Operator Economic Autorizat. Codul vamal al Uniunii Europene modifică și criteriile de acordare a statutului de Operator Economic Autorizat, în sensul că vor fi mai multe cerințe pe care agenții economici trebuie să le îndeplinească pentru a obține acest statut de încredere. Unul dintre noile criterii îl reprezintă, de exemplu, standardele de competență sau calificare profesională pe care trebuie să le îndeplinească operatorul vamal în cadrul societăților respective.
Având în vedere noile modificări, este posibil ca în momentul intrării în vigoare a Codului vamal al Uniunii, autoritățile vamale să reevalueze autorizațiile vamale existente, pentru a verifica dacă acestea îndeplinesc noile condiții.