O nouă fază a colaborării cibernetice SUA-UE. Dezbatere de profil organizată în momentul unor evoluții spectaculoase în domeniul securității cibernetice pe plan mondial, pe fondul amenințărilor venite din partea adversarilor NATO.
O nouă fază a colaborării cibernetice SUA-UE. Dezbatere de profil organizată pe fondul amenințărilor cibernetice venite din partea adversarilor NATO.
Organizatorii doresc să ofere oferind o imagine mai clară asupra viitorului securității cibernetice.
O nouă fază a colaborării cibernetice SUA-UE
Centrul Europa al Consiliului Atlantic şi Iniţiativa Cyber Statecraft din cadrul Centrului pentru Strategie şi Securitate Scowcroft, alături de Camera de Comerţ Româno-Americană, cu sprijinul Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), organizează, miercuri, dezbaterea pe tema „Securitate prin cooperare: o nouă fază a colaborării cibernetice SUA-UE”.
Pe parcursul evenimentului vor fi abordate aspecte legate de cooperarea cibernetică UE – SUA, precum şi înfiinţarea Centrului European de Competenţe Industriale, Tehnologice şi de Cercetare în domeniul securităţii cibernetice.
Potrivit organizatorilor, pe lista speakerilor se vor afla: Kenneth Geers – senior fellow, Cyber Statecraft Initiative, Scowcroft Center for Strategy and Security Atlantic Council, Bogdan Cătălin Ghelbere – secretar general adjunct Guvernul României, Dan Cîmpean – director CERT-RO, Liliana Musetan – IT Security Risk Management Programme Manager, Comisia Europeană, Marco Barros Lourenco – team leader pentru Cercetare şi Inovaţie European Union Agency for Cybersecurity (ENISA).
”Evenimentul este unul deosebit de important într-un moment în care dezvoltările în zona securității cibernetice la nivel Euorpean sunt în plină evoluție.
Considerăm că va fi o discuție extrem de interesantă, care va stimula dezbaterea de idei, oferind o imagine mai clară asupra viitorului securității cibernetice.”, precizează organizatorii.
Rusia este un rival puternic
Când vine vorba de războiul cibernetic, SUA și Federația Rusă privesc lucrurile diferit și chiar au creat forumuri concurente pe această temă la Adunarea Generală a ONU.
Rusia încearcă să reglementeze spațiul cibernetic ca parte a „spațiului internațional de securitate a informațiilor”, inclusiv limitarea libertății de idei.
America îl vede ca pe o provocare de bază a idealurilor democrației liberale occidentale.
Rusia nu este o putere în declin, ci un rival puternic, cu capacități multiple de a înfrunta Occidentul.
Dimensiunea fără precedent a recentului atac cibernetic SolarWinds, atribuit serviciilor de informații rusești, a lăsat loc unor întrebări.
În special dacă eșecul a fost cauzat de o strategie defectuoase a SUA, care necesită o revizuire, sau dacă e vorba de o problemă de execuție.
Președintele Joe Biden a promis „să ridice problema cibernetică în cadrul guvernului” și „să lanseze o inițiativă urgentă pentru îmbunătățirea rezilienței în spațiul cibernetic”.
Și să acționeze ferm împotriva acțiunilor rusești.