Ultima oră! Joi seară CNSU a venit cu o nouă hotărâre privind lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat în funcție de gradul de incidență al cazurilor. O veste bună este aceea că Spania a ieșit din zona roșie. Vezi mai jos lista completă.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat joi, 2 septembrie 2021, Hotărârea numărul 66, pentru actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Aceasta întră în vigoare sâmbătă noaptea. Astfel, cei care nu sunt vaccinați și vin din zone roșii au obligația de a intra în carantină. Totuși, acest lucru nu mai este necesar dacă au certificatul verde ce atestă vaccinarea cu ambele doze sau trecerea prin boală.
Ce modificări intră în vigoare de sâmbătă noaptea, 5 septembrie, de la ora 00:00
Noua hotărâre prevede la Art.1 – (1) Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei.
(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 5.09.2021, ora 00:00.
La Art.2 -se arată că prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
Principalele modificări sunt:
-în zona roșie au intrat: Serbia, Estonia, Albania, Tunisia, Mauritius, Jamaica, Liban, Palestina, Belize, Antigua și Barbuda, Suriname și Brunei Darussalam;
-în zona galbenă au intrat:
•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Spania, Liechtenstein și Maroc;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Norvegia, Austria, Bosnia Herțegovina, Luxemburg, Vietnam și Emiratele Arabe Unite;
-în zona verde au intrat: Finlanda, Malta, Andorra, Groenlanda și Bonaire, Saint Eustatius și Saba.
Vezi cele două documente aici: Anexa la HCNSU și Hotararea CNSU nr. 66
Lista completă a țărilor
Zona roșie
Polinezia Franceză 34,0
Georgia 15,4
Kosovo 14,8
Israel 13,1
Muntenegru 12,7
Cuba 10,6
Sint Maarten 10,5
Aruba 10,3
Saint Lucia 9,7
Dominica 9,7
Malaysia 9,3
Guam 7,9
Insula Man 7,5
Botswana 7,2
Seychelles 7,2
Statele Unite ale Americii 7,2
Mongolia 7,0
Saint Kitts și Nevis 6,9
Marea Britanie** 6,8
Iran 6,4
Macedonia de Nord 6,3
Fiji 6,1
Eswatini 5,9
Costa Rica 5,7
Insulele Virgine ale Statelor Unite 5,2
Cipru 5,0
Irlanda 5,0
Kazahstan 4,9
Azerbaidjan 4,9
Bahamas 4,6
Elveția 4,2
Thailanda 4,1
Grecia 4,1
Curaçao 4,0
Franța 4,0
Suriname 4,0
Puerto Rico 3,9
Brunei Darussalam 3,8
Anguilla 3,8
Gibraltar 3,7
Serbia 3,7
Turcia 3,5
Liban 3,5
Jersey 3,5
Belize 3,5
Palestina 3,4
Estonia 3,3
Antigua și Barbuda 3,2
Mauritius 3,2
Monaco 3,2
Albania 3,1
Islanda 3,1
Portugalia 3,1
Maldive 3,1
Tunisia 3,0
Jamaica 3,0
Libia 3,0
Africa de Sud** 2,7
Brazilia** 1,8
Nepal** 0,9
India** 0,4
Zona galbenă
Sri Lanka 2,9
Bermuda 2,9
Guatemala 2,9
Lituania 2,9
Timorul de Est 2,9
Spania 2,7
Bulgaria 2,6
San Marino 2,6
Slovenia 2,6
Liechtenstein 2,5
Maroc 2,5
Irak 2,5
Belgia 2,4
Guernsey 2,4
Danemarca 2,3
Norvegia 2,3
Armenia 2,3
Guyana 2,2
Japonia 2,2
Insulele Turks și Caicos 2,1
Panama 2,0
Argentina 2,0
Olanda 2,0
Austria 1,9
Honduras 1,9
Belarus 1,9
Federația Rusă 1,9
Trinidad și Tobago 1,9
Filipine 1,9
Mexic 1,8
Bosnia și Herțegovina 1,8
Luxemburg 1,7
Vietnam 1,6
Emiratele Arabe Unite 1,6
Zona verde
Groenlanda 1,5
Finlanda 1,5
Italia 1,5
Capul Verde 1,5
Croația 1,5
Malta 1,4
Barbados 1,4
Bonaire, Saint Eustatius și Saba 1,4
Germania 1,4
Suedia 1,3
Montserrat 1,2
Letonia 1,2
Republica Moldova 1,2
Qatar 1,1
Canada 1,1
Andorra 1,0
Iordania 1,0
Grenada 1,0
Namibia 0,9
Bahrain 0,8
Indonezia 0,8
Mauritania 0,8
Kuweit 0,7
Columbia 0,7
Myanmar 0,7
Bolivia 0,7
El Salvador 0,6
Laos 0,6
România 0,5
Rwanda 0,5
Insulele Virgine Britanice 0,5
Kârgâzstan 0,5
Coreea de Sud 0,5
Sao Tome și Principe 0,5
Venezuela 0,5
Australia 0,5
Peru 0,5
Bangladesh 0,5
Chile 0,4
Ecuador 0,4
Oman 0,4
Uruguay 0,4
Cambodgia 0,4
Ucraina 0,4
Insulele Cayman 0,4
Togo 0,4
Benin 0,4
Guineea Bissau 0,4
Uzbekistan 0,4
Republica Dominicană 0,3
Kenia 0,3
Slovacia 0,3
Guineea Ecuatorială 0,3
Zimbabwe 0,3
Pakistan 0,2
Paraguay 0,2
Singapore 0,2
Burundi 0,2
Zambia 0,2
Ghana 0,2
Mozambic 0,2
Arabia Saudită 0,2
Saint Vincent și Grenadine 0,2
Cehia 0,2
Insulele Feroe 0,2
Ungaria 0,2
Algeria 0,2
Gambia 0,2
Nicaragua 0,1
Malawi 0,1
Gabon 0,1
Senegal 0,1
Guineea 0,1
Tadjikistan 0,1
Polonia 0,1
Etiopia 0,1
Coasta de Fildeș 0,1
Noua Zeelandă 0,1
Siria 0,1
Angola 0,1
Lesotho 0,1
Somalia 0,1
Djibouti 0,1
Uganda 0,0
Nigeria 0,0
Congo 0,0
Bhutan 0,0
Haiti 0,0
Liberia 0,0
Afghanistan 0,0
Yemen 0,0
Eritreea 0,0
Mali 0,0
Taiwan 0,0
Niger 0,0
Burkina Faso 0,0
Sudan 0,0
Sierra Leone 0,0
Madagascar 0,0
Insulele Falkland (Malvine) 0,0
Tanzania 0,0
Comore 0,0
Republica Democrată Congo 0,0
Egipt 0,0
Papua Noua Guinee 0,0
Republica Centrafricană 0,0
Wallis și Futuna 0,0
Camerun 0,0
Insulele Mariane de Nord 0,0
Ciad 0,0
Sudanul de Sud 0,0
Republica Populară Chineză 0,0
Vatican 0,0
Insulele Marshall 0,0
Micronezia 0,0
Noua Caledonie 0,0
Insulele Solomon 0,0
Vanuatu 0,0
Sahara de Vest 0,0
9 *Date publicate de ECDC joi 2 septembrie 2021 pentru perioada 16 – 29 august 2021
** Ca urmare a detectării la populația umană a unor variante de virus SARS-CoV-2 cu
transmitere mai ridicată
Sursa foto: Dreamstime