O nouă imprimantă UVgel de format mare de la Canon (P)

Canon Colorado 1630

Canon extinde portofoliul de imprimante de 64” cu tehnologie UVgel cu noul echipament Colorado 1630, o investiţie inteligentă pentru companiile active pe piaţa de imprimare în format mare.

Colorado 1630 le oferă utilizatorilor libertatea de a își lăsa imaginația să se joace nestingherită. Pânze la calitate de galerie, bannere care impresionează prin culori vii sau tapete și decorațiuni interioare rezistente la zgârieturi – iată doar câteva dintre aplicațiile noii imprimante Canon.

AVANTAJE PENTRU COMPANII

Echipamentul oferă acces la toate avantajele recunoscute ale tehnologiei UVgel, cu o investiţie redusă, companiile având acum posibilitatea să se extindă prin preluarea de comenzi cu volum mai mic.

Colorado 1630 oferă rezistenţă, fiabilitate şi stabilitate, iar modelul de bază poate fi configurat în funcţie de nevoile unice ale fiecărui utilizator, prin adăugarea de opţiuni modulare precum FLXfinish, o rolă secundară de suport şi imprimare faţă-verso facilă.

CALITATE SUPERIOARĂ

Colorado 1630 a fost creat pentru produse de semnalizare, PSP și departamente de imprimare interne. Oferă calitate superioară de 1.800 dpi la imprimare şi materiale imprimate rezistente, inodore, cu uscare instantanee pe aproape orice suport, pentru utilizări nelimitate.

În modul de imprimare cel mai rapid, pentru aplicaţii precum bannere şi afişe pentru exterior, Colorado 1630 poate ajunge la o viteză maximă de 111 m²/oră. Chiar şi în modul pentru calitate înaltă, echipamentul oferă o viteză de 29 m²/oră.

Pentru mai multe informaţii despre Colorado 1630, accesați https://www.canon.ro/business-printers-and-faxes/colorado-1630/.