Spitalul MedLife Genesys din Arad, parte a Sistemului Medical MedLife, a lansat marți primul Centru de Excelenţă în Patologia Tiroidiană din România, după o investiție de 0,5 milioane de euro.
Noul centru pune la dispoziţia tuturor celor care au diverse afecţiuni endocrine un circuit medical complet printr-un program amplu de diagnostic şi tratament care include: consultaţii de specialitate, analize medicale, ecografii, puncţii tiroidiene, intervenţii chirurgicale, monitorizare şi tratament în regim ambulator.
Potrivit specialiştilor din domeniu, cele mai frecvente afecţiuni tiroidiene sunt hipotiroidismul, hipertiroidismul, nodulii tiroidieni și guşa endemică, iar cea mai severă afecțiune este cancerul tiroidian care apare la nivelul sistemului endocrine.
Statisticile la nivel mondial arată că în fiecare an apar nouă cazuri noi de cancer tiroidian la 100.000 de locuitori. Repartiţia pe sexe demonstrează că femeile sunt de două ori mai afectate decât bărbaţii. Cea mai bună metodă de a preveni cancerele tiroidiene este prevenţia şi prezentarea la medical specialist pentru un control de rutină anual. Dacă sunt descoperite la timp, acestea se vindecă în proporţie de 90%.
Spitalul clinic Genesys, lansat în 2009, dispune de trei săli de operaţie, departament de terapie intensivă şi un număr de 51 de paturi în rezerve de unul-două locuri, ambulatorul pentru 30 de specialităţi medicale, maternitate şi servicii de laborator.