O nouă izolare este exclusă în Cehia, în ciuda creșterii numărului de cazuri. Cum justifică autoritățile

La începutul pandemiei de coronavirus în Europa, Republica Cehă a instituit o perioadă de izolare şi şi-a închis frontierele pentru câteva luni. Iar numărul de noi cazuri de infectare înregistrate zilnic a depăşit recent din nou pragul de 200.

Primul ministru ceh Andrej Babis a exclus o nouă izolare a ţării, în pofida creşterii numărului cazurilor de infectare cu coronavirus, într-un interviu publicat sâmbătă.

„Înainte de toate, trebuie să facem apel la simţul de responsabilitate al oamenilor”, a spus Babis pentru ediţia online a ziarului Pravo, citat de prea europeană.

Pragul de 200 de infectări zilnice

„În timp ce la început eram foarte disciplinaţi şi purtam măşti, acum mergem în cealaltă extremă”, a adăugat el.

La începutul pandemiei de coronavirus în Europa, Republica Cehă a instituit o perioadă de izolare şi şi-a închis frontierele pentru câteva luni.

Numărul de noi cazuri de infectare înregistrate zilnic a depăşit recent din nou pragul de 200. Vineri au fost înregistrate 281 de cazuri, a declarat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

Peste 360 de decese

Până în prezent, în Cehia au fost înregistrate 15.081 de cazuri de îmbolnăviri, 369 de persoane pierzându-şi viaţa.

Între timp, autorităţile monitorizează o petrecere techno organizată pe o proprietate privată la sud de Praga, la care s-au adunat 2.000 de oameni.

Poliţia a desfăşurat un elicopter pentru a le ajuta să aibă o vedere de ansamblu a evenimentului, care nu a fost înregistrat oficial, şi să verifice dacă sunt respectate măsurile de igienă.