Apare o nouă lege a pensiilor în România. Vor fi schimbări majore pentru o anumită categorie de pensionari. Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat pentru dezbatere, urmând ca votul final să fie dat în Camera Deputaților.
Se dă o nouă lege a pensiilor. Este vorba de proiectul de lege privind acordarea pensiilor militare. Acesta a fost depus la Senat pentru dezbatere, urmând ca votul final să fie dat în Camera Deputaților. Polițiștii sunt îndemnați de sindicaliști să vină cu amendamente la proiectul de lege.
Mai exact, activiștii din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC) au anunțat că au luat parte la o primă discuție pe marginea proiectului de lege.
Conducerea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC) își îndeamnă membrii și nu numai, să facă propuneri de amendamente pe marginea proiectului de lege privind acordarea de pensii militare de stat.
Într-un comunicat de presă, postat pe site-ul sindicatului, reprezentanții polițiștilor au anunțat că au avut o primă discuție pe marginea inițiativei legislative la Parlament.
Legea care aduce modificări importante pentru pensiile militare
„Astăzi, la Palatul Parlamentului, între orele 09-12, reprezentanții organizației noastre au participat la discutarea proiectului de lege privind pensiile militare de stat. Facem precizarea că proiectul de lege a fost depus la Senat sub nr. BP 313 / 18.03.2015, iar camera decizională este Camera Deputaților. Așteptăm de urgență propuneri de amendare a proiectului de lege sus menționat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de sindicatul polițiștilor.
În acest context, sindicaliștii au anunțat proteste de stradă, în fața sediului Ministerului Finanțelor. Timp de trei zile, între 9 și 11 august, de la 10.00 și până la 12.00, polițiștii vor picheta instituția condusă de Adrian Câciu.
Ei solicită să se aplice Legea-cadru a salarizării, să li se acorde o serie de sporuri prevăzute de acest act normativ, să li se actualizeze și să li se recalculeze pensiile militare de stat.
Sindicaliștii din Poliție au anunțat proteste de stradă
Sindicaliștii din Poliție au dezvăluit că au încercat diverse forme de negociere, că au transmis, tuturor, revendicări scrise, ai avut întâlniri directe și ședințe de dialog social cu prim-ministrul Guvernului României, cu toate partidele din Coaliție, cu președinții Camerelor parlamentare și cu parlamentari din comisii de specialitate, cu miniștrii MAI și ai altor ministere decizionale.
„Dar revendicările noastre legitime și soluțiile acestora au fost pasate, permanent, de la unii, la alții”, au anunțat sindicaliștii din poliție, într-un comunicat de presă.
În cazul în care nu vor avea un răspuns pozitiv la revendicările lor, sindicaliștii din Poliție susțin că vor extinde aceste proteste, în mod legal, la nivel național, recurgând la „acțiuni de protest inedite”.