O ordonanţă de urgenţă a Guvernului prevede ca de la anul românii să plătească o garanţie de 0,5 lei pentru fiecare ambalaj reutilizabil, bani ce vor fi recuperaţi ulterior în baza bonului fiscal.
Din 31 martie 2019, comercianții sunt obligați să te informeze despre sistemul garanție-returnare, care îți permite, în cazul în care cumperi produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile, să primești 50 de bani pentru fiecare ambalaj reutilizabil dus înapoi. Banii vor fi acordați numai în baza bonului fiscal.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2018, care obligă comercianţii să perceapă o garanţie pentru toate ambalajele reutilizabile, a fost publicată deja în Monitorul Oficial, astfel încât aceasta se va aplica începând cu luna martie 2019.
Amenzile sunt cuprinse între 4.000 şi 50.000 lei. Definiţia ambalajului este: toate produsele, indiferent de materialul din care sunt confecţionate ori de natura acestora, destinate reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Articolul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj.
Constituie ambalaje
- Cutiile pentru dulciuri
- Foliile care învelesc carcasele de compact discuri
- Pungile în care se expediază cataloage și reviste (cu o revistă înăuntru)
- Șervețele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile
- Rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil (de exemplu folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie), cu excepția rolelor, tuburilor și cilindrilor destinați a fi părți ale unor echipamente de producție și care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare
- Ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării și transportării plantelor și care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieții acesteia
- Flacoanele din sticlă pentru soluții injectabile
- Suporturile pentru compact discuri (vândute împreună cu compact discurile și care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare)
- Umerașele pentru haine (vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte)
- Cutiile de chibrituri Sistemele de izolare sterilă (pungi, tăvi și materiale necesare menținerii sterilității produsului)
- Capsulele pentru băuturi (de exemplu cafea, cacao, lapte), care rămân goale după utilizare
- Buteliile din oțel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepția extinctoarelor
Nu constituie ambalaje
- Ghivecele pentru flori destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieții acesteia
- Cutiile pentru scule RO 6 RO
- Pliculețele pentru ceai Învelișurile de ceară din jurul brânzei
- Membranele mezelurilor
- Umerașele pentru haine (vândute separat)
- Capsulele de cafea, dozele de cafea din folie de aluminiu și dozele de cafea din hârtie de filtru, care sunt aruncate împreună cu cafeaua după utilizare
- Cartușele pentru imprimante
- Carcasele pentru compact discuri, DVD-uri și casete video (vândute cu un compact disc, un DVD sau o casetă video înăuntru)
- Suporturile pentru compact discuri (vândute goale și destinate utilizării ca mijloc de depozitare)
- Capsulele solubile pentru detergenți Lumânările pentru morminte (recipientele pentru lumânări)
- Râșnițele mecanice (integrate în recipiente reîncărcabile, de exemplu râșnițele de piper reîncărcabile)