O nouă linie automatizată pentru măști chirurgicale în România! Vom avea 300.000 de bucăţi pe zi

Compania Techtex, membră a grupului Taparo, a pus în funcţiune încă două linii tehnologice automatizate pentru producţia de măşti chirurgicale, activitatea desfăşurându-se în patru schimburi pentru a creşte capacitatea de producţie la 300.000 de bucăţi pe zi.

Fabrica va fi utilată şi cu o linie de producţie de măşti FFP2 (clasă superioară de protecţie), care va fi pusă în funcţiune săptămâna viitoare, iar până la sfârşitul lunii aprilie va mai intra în producţie încă o linie de măşti chirurgicale, conform agerpres.ro

De asemenea, printr-o altă companie din cadrul grupului sunt produse zilnic câte 4.000 de combinezoane, halate, bonete, botoşi, dar şi lenjerie de pat, capacitatea fiecărei linii de produs urmând să crească cu 25%.

Singurul producător de materiale ţesut de la noi din România

„În acest moment, compania Techtex este singurul producător de materiale ţesut (TNT) de la noi din ţară şi poate asigura cantitatea necesară pentru producţia a două dintre cele trei straturi ale măştilor chirurgicale, dar şi pentru combinezoane, halate, bonete şi lenjerii de pat de unică folosinţă. De două săptămâni a început producţia de echipamente de protecţie, precum şi livrarea acestora către românii aflaţi în prima linie în lupta împotriva COVID-19„, se arată în comunicat.

Peste un milion de măşti chirurgicale, dar şi combinezoane, halate şi bonete au ajuns în spitale din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti. De asemenea, se fac livrări de echipamente de protecţie către Poliţia Română, Jandarmeria Română, TAROM, dar şi către farmacii, bănci şi unităţi militare.

În această perioadă, producţia de textile medicale, echipamente de protecţie sanitară şi de igienă se desfăşoară în spaţiile deja amenajate, situate în Oradea şi Târgu Lăpuş.

Grupul Taparo anunţă şi implementarea unui proiect pentru securizarea materialelor textile şi asigurarea necesarului pentru producţia strategică de echipamente de protecţie medicală şi de igienă personală, investiţie ce se ridică la peste 20 de milioane de euro. Compania Techetex va începe imediat construcţia noii fabrici de 16.000 de metri pătraţi în municipiul Baia Mare, termenul de finalizare a investiţiei fiind de 8-10 luni.

„Suntem în linie dreaptă cu divizia medicală. Am început procedurile pentru obţinerea autorizaţiilor de construcţie pentru noua fabrică. De asemenea, ne-am rezervat utilajele pentru noile linii tehnologice pentru producţia materialului filtrant şi a materialului compozit, dar şi pentru extinderea capacităţii de producţie a materialului neţesut. Estimăm că în luna iunie vom începe producţia de material filtrant, pentru a asigura intern, în România, atât materia primă, cât şi echipamentele de protecţie atât de importante astăzi, dar şi în viitor”, a declarat preşedintele grupului, Mihai Filip, potrivit comunicatului.

Compania estimează să producă anual, după realizarea investiţiei din municipiul Baia Mare, 100 milioane măşti de protecţie, patru milioane de halate şi combinezoane, 30 de milioane de bonete, şapte milioane lenjerii de unică folosinţă, 15 milioane scutece de unică folosinţă şi un milion de şerveţele anti-microbiene.