O nouă Loterie a bonurilor fiscale va avea loc până la sfârşitul acestei luni

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat miercuri că o nouă Loterie a bonurilor fiscale corespunzătoare lunilor aprilie şi mai va avea loc până la sfârşitul acestei luni.

'Va avea loc această Loterie. S-a promulgat legea care schimbă şi sistemul de extragere a câştigătorilor. Se va aplica în această lună pentru lunile aprilie şi mai, astfel încât întreaga perioadă să fie acoperită. Pe baza noului sistem, vor rămâne doar 100 de câştigători la care se împarte premiul de 1.000.000 de RON, astfel încât să fie un premiu substanţial', a anunţat ministrul Finanţelor, la Palatul Victoria.

Acesta a explicat că, pe lângă loteria clasică, reglementată prin ordonanţă de urgenţă, ar putea fi organizate şi alte loterii cu bonuri fiscale 'provenind dintr-o zonă în care evaziunea fiscală este ridicată'.

Teodorovici a precizat că înscrierea bonurilor pentru loterie va putea fi făcută şi printr-o aplicaţie pentru smartphone-uri.

'Nu înseamnă că renunţăm şi la mecanismul curent, acela de depunere efectivă a acestor bonuri pentru cei care nu au o astfel de aplicaţie. Ambele sisteme se ţin în paralel', a subliniat ministrul Teodorovici.

La prima extragere, din luna aprilie, au fost depuse 18.215 cereri de revendicare a premiului de un milion de lei, câştigul fiind de 54,9 lei pentru fiecare bon, dacă toate ar fi validate. AGERPRES