Laura Codruța Kovesi s-ar fi ales cu un al treilea dosar la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, potrivit informațiilor furnizate joi seară de România TV. Conform postului de televiziune, fosta șefă DNA a fost denunțată de un celebru afacerist.
Conform postului de știri, omul de afaceri ar fi denunțat că procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu l-ar fi chemat la DNA Ploiești ca să dea o declarație mincinoasă împotriva lui Vlad Cosma, în susținerea lor. Asta, pentru că deja începuseră să iasă la iveală dovezile că fabricau dosare și falsificau probele.
România TV spune că afaceristul a refuzat să depună declarația, dar s-a ales cu o citație la sediul DNA din București. Acolo a fost interpelat și de Laura Codruța Kovesi, care ar fi în biroul unde acesta se afla și i-ar fi cerut să dea o declarație scrisă, tot împotriva lui Vlad Cosma, dar în favoarea procurorilor Onea și Negulescu. Afaceristul a refuzat să dea declarația mincinoasă, iar Kovesi l-ar fi amenințat că va avea de suferit.
Potrivit România TV, în acest cel de-al treilea dosar deschis la Secție, Laura Codruța Kovesi ar fi acuzată de șantaj și de represiune nedrepată. Afaceristul care a denunțat-o a precizat că la amenințările lui Kovesi ar fi fost prezenți și martori, care vor fi chemați la audieri. De asemenea, procurorii Onea și Negulescu ar urma și ei să fie audiați.