O nouă lovitură pentru oamenii cu centrale electrice!
Comisia Europeană va propune în iunie o reformă majoră a în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), având în vedere obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050, plus obiectivul intermediar al diminuării emisiilor poluante cu cel puţin 55% până în anul 2030 faţă de nivelul anului 1990, transmite reuters.com
ETS este principalul instrument de politică al UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Acesta impune centralelor electrice, fabricilor şi companiilor aeriene europene să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare. Simultan, plafonul numărului de certificate tranzacţionabile scade de la an la an.
Uniunea Europeană va extinde certificatele de emisii
Uniunea Europeană va extinde certificatele de emisii către noi sectoare, ca parte a politicilor ce vor fi adoptate în iunie, menite să facă fiecare sector economic mai verde, a declarat Ursula von der Leyen la summitul internaţional privind clima organizat online de SUA.
„Vom face sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii să funcţioneze nu doar în sectorul generării energiei şi în industrie, ci şi pentru clădiri şi transporturi. Carbonul trebuie să aibă preţul său, deoarece natura nu mai poate plăti preţul”, a completat oficialul CE.
Preţul carbonului în UE a urcat miercuri la nivelul record de 47 euro pe tonă, după acordul privind Legea europeană a climei, unul dintre elementele-cheie ale Pactului verde european. Legea consacră angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 şi obiectivul intermediar de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.
Sursă foto: Dreamstime