O nouă lovitură pentru pensionarii din România! Oamenii au ieșit de urgență în stradă
Sindicaliştii din diferite sectoare de activitate şi pensionarii civili şi militari protestează duminic împotriva deciziilor abuzive luate de autorităţi, în faţa Guvernului României, în faţa sediilor mai multor ambasade şi instituţii relevante din administraţia publică centrală.
Pensionarii au ieșit în stradă
Acţiunile de protest sunt organizate de Confederaţia Sindicală Naţională Meridican, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate/Consiliul Naţional al Societăţii Civile, sindicatele din Căile ferate, Federaţia Unirea a Pensionarilor etc şi se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.
Conform unui comunicat al SCMD, locaţiile aprobate de Primăria Capitalei pentru desfăşurarea acţiunilor de protest, cu până la 100 participanţi/obiectiv, sunt: sediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din România, sediul Ambasadei Federaţiei Ruse, sediul Ambasadei Republicii China, sediul Ambasadei Italiei, sediul Ambasadei Franţei, sediul Ambasadei Republicii Federale Germania, sediul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sediul Guvernului României, sediul Administraţiei Prezidenţiale, în perimetrul Statuii Leu, sediul Ministerului Finanţelor Publice, sediul Ministerului Transporturilor, sediul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, sediul Ministerului Afacerilor Interne, din Piaţa Revoluţiei, sediul Ministerului Apărării Naţionale, sediul Ministerului Fondurilor Europene, sediul Ministerului Sănătăţii, sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, sediul Serviciul Roman de Informatii, sediul Partidului Naţional Liberal.
Ce revendicari au protestatarii
Revendicările protestatarilor vizează: anularea OUG-urilor şi a proiectelor de OUG asumate de noul Guvern de la instalare şi până în prezent, în special în domeniile fiscal bugetar şi juridic; aplicarea imediată a prevederilor Legilor organice vizând salarizarea, pensiile şi indemnizaţiile, cu anularea prevederilor neconstituţionale introduse prin OUG-uri de tipul 95/2014, 57/2015, 59/2017, 114/2018 etc şi OUG nr. 226/30.12.2020; stabilirea salariului minim brut pe economie de 2.400 lei începând cu 1 ianuarie 2021 şi a creşterii punctului de pensie cu 40%; alinierea veniturilor şi pensiilor cu inflaţia reală şi nu doar cu rata inflaţiei; achiziţia de trenuri electrice noi (100 rame electrice noi) pe fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020 şi alte 200 trenuri noi pe fonduri europene pe exerciţiul financiar 2021-2027 în cele două programe operaţionale în care sunt prevăzute aceste fonduri pentru schimbarea materialului rulant vechi; reforma reală a Justiţiei cu responsabilitatea magistraţilor; redeschiderea în condiţii de protecţie sanitară a şcolilor; investiţii prioritare în sănătate, transporturi şi învăţământ.
O nouă lovitură pentru pensionarii din România! Oamenii au ieșit de urgență în stradă
Ce mai cer aceștia
De asemenea, aceştia mai cer respectarea obligaţiilor financiare asumate prin contracte, faţă de patronate, renunţarea la desfiinţarea grupărilor mobile de jandarmi, la demilitarizarea lor şi a pompierilor, statute conform NATO pentru militari şi poliţişti şi aplicarea legii 223/2015 aşa cum a fost promulgată, de la 1 ianuarie 2021, aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar privind salarizarea, bazată pe noua formula de calcul, cu începere din 1 martie 2021, interzicerea sponsorizării din banul public a băncilor, multinaţionalelor, partidelor şi ONG-urile sinecură de partid, protejarea patronilor/investitorilor români, taxe şi impozite comparabile cu cele din ţările de origine pentru bănci şi multinaţionale şi respectarea ad literam, de către Guvern, Parlament şi preşedinte a Art.47, al.(1) şi (2) din Constituţia României, care prevede: 1)Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi 2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutorul de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
O nouă lovitură pentru pensionarii din România! Oamenii au ieșit de urgență în stradă