Din cauza scandalului privind dopajul, Simona Halep ar putea să fie abandonată de cei mai importanți sponsori pe care îi are în acest moment. Acest lucru s-ar putea întâmpla, deoarece cei mai mulți sponsori s-ar putea teme pentru imaginea propriei companii și de obicei renunță la sportivii implicați în astfel de scandaluri.
Simona Halep și-ar putea pierde sponsorii
Nu ar fi prima dată când Simona Halep rămâne fără sponsori. Amintim că în 2017, deși era în fruntea clasamentului WTA, Simona Halep a jucat la Australian Open fără sponsor. Acesta a fost motivul pentru care Simona Halep a purtat o rochie roșie simplă la Melbourne.
Cum și-a pierdut Simona Halep cel mai important sponsor?
La acea vreme, Simona Halep era sponsorizată de Adidas, iar parteneriatul a luat sfârșit înainte de începutul anului 2018. Se pare că motivul încheierii contractului a fost faptul că Simonei Halep a cerut mai mulți bani, iar Adidas nu a fost de acord cu suma.
Atunci echipa Simonei Halep a încercat să găsească o altă sponsorizare, însă fără succes. Ulterior, s-au întors la Adidas pentru a renegocia, dar compania îşi alocase deja bugetul de sponsorizare. Așa a rămas numărul 1 mondial, la acea vreme, să joace fără sponsor.
Simona Halep a fost suspendată temporar pentru dopaj
Amintim că Simona Halep a fost suspendată săptămâna trecută temporar pentru dopaj, ea fiind depistată pozitiv la Roxadustat, o substanţă interzisă, în urma unui control efectuat la US Open. Simona Halep se poate alege cu o suspendare, de până la 4 ani, dacă se dovedește că a luat în mod deliberat substanța interzisă. Sau una mai blândă dacă demonstrează lipsa intenției.
Conform regulamentul WADA, agenția mondială antidoping (pagina 83), sportivul care este suspendat pentru dopaj trebuie să înapoieze premiul obținut în bani.
Astfel, în august 2022 Simona Halep a fost eliminată pentru a patra oară în primul tur la US Open, la a 12-a participare la New York. În urma participării, sportiva româncă a obținut 80.000 de dolari, bani pe care va fi nevoită să îi dea înapoi, dacă se menține suspendarea.