2 persoane au fost luate ostatice într-un oficiu poştal de lângă Paris, de un bărbat înarmat.
Luarea de ostatici are loc într-un oficiu poştal din localitatea Colombes, Hauts-de-Seine, din apropiere de Paris, au anunţat surse poliţieneşti, potrivit AFP şi Le Parisien.
Potrivit acestor surse, ar putea fi vorba de o tentativă de jaf. Un bărbat cunoscut de poliţie ca fiind un delicvent de drept comun cu probleme mentale. El ar fi intrat în oficiu „cu o armă de război” şi mai multe grenade în oficiul poştal, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.
Conform primelor elemente ale anchetei, bărbatul a intrat singur în clădirea oficiului poştal în jurul orei 12.30 ora României, iar mai mulţi clienţi au reuşit să fugă. "Cinci persoane au fugit pe uşa din spate a clădirii", a explicat o sursă din poliţie.
Bărbatul a sunat el însuşi la poliţie, vorbind 'incoerent' şi susţinând că este puternic înarmat, cu grenade şi cu o armă Kalaşnikov, conform primelor elemente. Nu a fost tras niciun foc de armă.
Importante forţe de poliţie au fost trimise la faţa locului, printre care şi unităţile de elită RAID, iar un elicopter al Securităţii civile survola zona, unde a fost instituit un important perimetru de securitate. Oficiului poştal se află nu departe de zona de afaceri La Defense.
Luarea de ostatici are loc în timp ce secretarul american de stat John Kerry se află într-o vizită la Paris
Anchetatorii par să excludă orice legătură cu atacurile jihadiste asupra publicaţiei Charlie Hebdo şi a magazinului cu specific evreiesc, incidente care s-au soldat cu 17 morţi săptămâna trecută la Paris.