PSD blochează proiectul de lege privind pensiile militarilor, susține Gabriel Andronache
Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL, a declarat marți că PSD continuă să împiedice avansarea proiectului PNL de modificare a pensiilor militarilor, pensii care nu au mai fost indexate de ani de zile.
De această dată, blocajul a avut loc în Biroul Permanent, unde PSD a invocat necesitatea obținerii unui punct de vedere din partea Guvernului înainte de a merge mai departe.
„PSD continuă să blocheze proiectul PNL de modificare a pensiilor militarilor, pensii ce nu au mai fost indexate de ani de zile.
Acum, după ce PSD dat un termen de dezbatere în comisii nejustificat de lung, a mai inventat o nouă procedură, şi anume a blocat proiectul în Biroul Permanent, invocând faptul că ar trebui dat mai întâi un punct de vedere al Guvernului”, a declarat el în Parlament.
Gabriel Andronache a subliniat că această procedură nu a fost niciodată aplicată, deoarece comisiile puteau începe dezbaterea chiar și în absența unui punct de vedere transmis de Guvern.
„Considerăm că este un nou mod de a tergiversa dezbaterea şi adoptarea acestui proiect, sens în care PNL şi Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor îi solicită prim-ministrului ca până mâine să transmită Camerei Deputaţilor punctul de vedere.
Nu suntem obligaţi în procedura parlamentară să ţinem cont de punctul de vedere al Guvernului, fiind un punct de vedere consultativ! Este evident că PSD blochează proiectul”, a spus acesta.
Parlamentarii PSD vor susține prin vot proiectul de lege
Parlamentarii PSD vor susține prin vot proiectul de lege care prevede actualizarea pensiilor militare de stat.
„Vom vota proiectul PNL. Să și-l asume”, au declarat surse din PSD pentru stiripesurse.ro.
Deși PNL și PSD fac parte din aceeași coaliție de guvernare, întâlnirile dintre cele două partide s-au limitat recent la discuții „tehnice” pe teme curente de interes pentru Guvern. Întâlnirile politice nu au mai avut loc, întrucât liderii formațiunilor, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au încetat să mai comunice direct.
Recent, liberalii au acuzat PSD că refuză să sprijine adoptarea de urgență a proiectului de lege privind pensiile militare, susținând că, din această cauză, proiectul va rămâne blocat în Camera Deputaților, probabil până după alegerile din acest an.
Senatorii și deputații PNL au depus o propunere legislativă care prevede ca actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat să fie raportată la media soldelor sau salariilor de funcție „îndeplinite în lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii”.
Inițiatorii subliniază că numeroasele modificări aduse legii încalcă mai multe principii fundamentale, printre care se numără unicității, imprescriptibilității, egalității, autonomiei și incesibilității. Aceste principii stipulează că dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau parțial. De asemenea, se face apel la recunoștința față de loialitatea, sacrificiile și privările suferite de militari, polițiști, precum și de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, și de familiile acestora pe parcursul carierei lor.