Tichete de creșă. Ministerul Muncii a propus o nouă majorare a tichetelor de creșă, în această toamnă. Iată câți bani în plus ar putea încasa părinții.
Tichete de creșă. Ministerul Muncii propune o nouă majorare
Tichete de creșă. După creșterea de 20 de lei aplicată în aprilie, Ministerul Muncii propune o nouă majorare a valorii tichetului de creșă, care va fi efectivă începând cu 1 octombrie. Conform proiectului recent pus în dezbatere, valoarea tichetului de creșă va fi de 660 de lei.
Ministerul Muncii a anunțat, într-un proiect aflat în transparență decizională, majorarea valorii tichetului de masă cu 20 de lei. Astfel, valoarea tichetului va crește la 660 de lei, în comparație cu 640 de lei cât este în prezent, din aprilie anul acesta.
Proiectul prevede că, pentru semestrul II al anului 2024, începând cu luna octombrie 2024, valoarea lunară acordată sub formă de tichete de creșă va fi de 660 lei, conform prevederilor din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificările ulterioare. Această valoare va fi aplicabilă și pentru primele luni ale semestrului I al anului 2025.
Tichetele de creșă reprezintă doar una dintre modalitățile prin care angajatorii pot oferi suport financiar angajaților care sunt părinți, dar nu se află în concediu de creștere a copilului și care își duc copiii la creșă sau îi lasă în grija unor bone autorizate.
Condițiile pentru obținerea tichetelor
Tichetele de creșă sunt bilete de valoare acordate lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, care se oferă până la vârsta de 2 ani a copilului sau până la 3 ani în cazul unui copil cu handicap, conform legislației în vigoare.
Tichetele de creșă sunt destinate exclusiv pentru plata taxelor la creșa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui responsabil cu creșterea și educarea copilului, pe baza livretului de familie.
Asistenții maternali profesioniști și persoanele care au în grijă copilul în cadrul unui plasament de urgență, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, nu pot beneficia de tichete de creșă.
La începutul lunii septembrie, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că beneficiarii alocațiilor de stat, stimulentului de inserție, indemnizațiilor pentru adopție și creșterea copilului au primit plățile în avans față de termenul stabilit anterior.
În România, sunt înregistrați 3.484.686 de beneficiari de alocație de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserție și 4.514 beneficiari de indemnizație de acomodare și sprijin pentru adopție.