Guvernul condus de către Florin Cîţu vrea să facă o schimbare importantă în programa şcolară. Vrea să introducă tematica de management al emoţiilor în cadrul orelor de dirigenţie.
O nouă materie în şcoli
Este de fapt o parte a programului naţional de suport destinat copiilor în contextul pandemiei, intitulat „Din grijă pentru copii”, a anunţat, luni, Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, la lansarea programului.
„Programul a fost gândit la nivel conceptual şi discutat de asemenea la nivel conceptual cu principalii actori-cheie guvernamentali şi neguvernamentali, pe două direcţii de intervenţie.
Pe de o parte, în zona de management şi pregătire a profilului emoţional al copilului, prin dezvoltarea de resurse pentru practicieni şi beneficiari, atât prin sistemul de educaţie, cât şi la nivelul comunităţii.
La nivel de logică de intervenţie a acestui program, am gândit în stadiu conceptual o serie de măsuri guvernamentale pe care le putem aplica împreună cu partenerii noştri şi pe care urmează să le dezvoltăm şi să le articulăm împreună.
Pe partea de management emoţional şi suport psiho-emoţional, ne gândim la introducerea tematicii de managementul emoţiilor şi inteligenţei emoţionale în cadrul orelor de dirigenţie, la crearea unor ghiduri de intervenţie adaptate contextului pandemic, precum şi o serie de alte măsuri de sprijin în şcoală”, a afirmat Turza, potrivit Agerpres.
Probleme mari pentru copii pe timpul pandemiei
Consilierul de stat a menţionat că în perioada pandemiei copiii s-au confruntat cu probleme psiho-emoţionale şi cu riscurilor asociate violenţei domestice.
„O să începem o prezentare mai tehnică a conceptului acestui program destinat copiilor în contextul pandemiei; copiii au fost marcaţi în această perioadă de o serie întreagă de forme de manifestare ale izolării spre care ne-a împins această pandemie.
Trebuie să înţelegem că cele două componente pe care le adresează programul vizează cele două mari vulnerabilităţi ale copiilor, şi anume vulnerabilităţile apărute în plan psiho-emoţional, iar pe de altă parte vulnerabilităţile care au reieşit din riscurile asociate violenţei domestice – copiii au stat mult mai mult în casă, s-au confruntat cu tensiunile din familie – dar şi raportate la prezenţa excesivă în online”, a explicat Mădălina Turza.
Ea a susţinut că programul prevede crearea unei platforme de resurse online pentru părinţi, copii şi profesori, care să conţină instrumente practice de gestionare a comportamentului copiilor.
„Atunci când vine vorba de cazurile complexe, acolo unde în urma unor screening-uri de specialitate identificăm copii cu probleme complexe, aici vom merge către un mecanism de evaluare cu sprijinul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care vor fi capabile să trimită aceşti copii către specialişti din zona societăţii civile sau din mediul privat.
De asemenea, acest lucru presupune şi crearea unui mecanism de facilitare a accesului la aceste intervenţii psiho-sociale şi de sprijin şi suport în acest sens. Totodată, vom crea o platformă de resurse online pentru părinţi, copii şi profesori, care să conţină instrumente practice de gestionare a comportamentului copiilor, a emoţiilor lor şi a tuturor acestor aspecte ce ţin de managementul emoţiilor”, a precizat Mădălina Turza.
Consilierul guvernamental a subliniat importanţa echipării copiilor şi a părinţilor cu instrumente şi informaţii în legătură cu riscurile utilizării internetului.
„Cea de-a doua componentă, care vizează siguranţa copilului, presupune echiparea copiilor şi a părinţilor şi a altor actori implicaţi cu instrumente şi informaţii în legătură cu riscurile utilizării internetului, dublate evident de o campanie de conştientizare în acest sens.
În ceea ce priveşte siguranţa copilului, aici avem o deosebită nevoie în continuare de partenerii noştri, pentru că vorbim în continuare, pe de o parte, de combatere şi, de aceea, se află alături de noi reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru că va trebui să dezvoltăm un mecanism clar de colaborare la nivel local şi de timp de intervenţie rapidă, iar pe de altă parte trebuie să gândim nişte mecanisme şi instrumente de prevenire.
Toate acestea mi-aş dori foarte mult să facă obiectul unui plan de acţiune concret, cu termene şi oameni responsabili, care să se uite la ce se întâmplă la copii exact în comunitate”, a adăugat Turza.