30 de milioane de oameni riscă de moară de foame la nivel global. În acest context, directorul Programului Alimentar Mondial (PAM), David Beasley, a făcut un apel la miliardarii lumii să îi ajute pe cei nevoiași.
Potrivit directorului PAM, în întreaga lume sunt aproximativ 270 de milioane de oameni care sunt în pragul înfometării din cauza sărăciei. PAM speră ca îna cest an să ajungă să ajute 138 de milioane de persoane.
“Avem nevoie de 4,9 miliarde de dolari pentru a hrăni, într-un an, toţi cei 30 de milioane de oameni care vor muri fără ajutorul PAM”, a afirmat Beasley, precizând că în lume există aproximativ 2.000 de miliardari cu averi de 8 trilioane de dolari şi că mulţi au câştigat miliarde în timpul pandemiei.
“Nu sunt împotriva câştigării banilor de către oameni, dar omenirea se confruntă cu cea mai mare criză pe care oricare dintre noi a trăit-o vreodată“, a adăugat David Beasley, fost guvernator al South Catolina.
Averile miliardarilor americani au crescut
Apelul lui David Beasley vine în contextul în care averile miliardarilor americani a crescut cu peste 19 procente de la începutul pandemiei de coronavirus, arată un raport publicat în luna iunie de către Institute for Policy Studies.
În intervalul de 11 săptămâni de după 18 martie, când în unele state americane s-a instituit carantina, averea fondatorului Amazon.com, Jeff Bezos, a crescut cu aproximativ 36,2 miliarde de dolari, iar cea a CEO-ului Facebooc Inc, Mark Zuckerberg, a crescut cu 30,1 miliarde de dolari. Şi averea directorului general al Tesla, Elon Musk, a crescut, cu 14,1 miliarde de dolari.
Copiii, afectați și ei de sărăcie
O analiză publicată joi de către UNICEF și Salvați Copiii arată că pandemia de coronavirus a dus la creșterea numărului minorilor care trăiesc în sărăcie.
Cele două organizații arată că, de la începutul pandemiei, a fost înregistrată o creştere cu 15% a numărului de copii care trăiesc în sărăcie în ţările cu niveluri de venit scăzute şi medii, numărul total al copiilor aflaţi în această situaţie ridicându-se la circa 1,2 miliarde.
Situația nu este deloc favorabilă având în vedere că se așteaptă ca în următoarele luni lucrurile să se deterioreze și mai rău. Potrivit raportului anterior menționat cei mai săraci copii ai lumii vor deveni și mai săraci.
„Familii care erau pe punctul de a scăpa de sărăcie au fost trase înapoi sub prag, iar altele cunosc niveluri de sărăcie cu care nu s-au mai confruntat până acum”, a subliniat într-un comunicat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore.