Vodafone, numărul doi pe piaţa locală telecom, a lansat astăzi o promoţie prin care toţi utilizatorii de cartelă, noi şi existenţi, acumulează trafic de date gratuit pentru toate apelurile efectuate şi primite, indiferent de reţea.
Traficul de date va fi acordat de două ori pe lună, în limita a 5 GB lunar. Fiecare convorbire primită sau efectuată aduce clienţilor 1MB de trafic de date.
Oferta este cu atât mai avantajoasă atunci când ambele persoane care poartă o convorbire sunt în reţeaua Vodafone, intrucât orice apel le aduce fiecăruia Internet gratuit.
Oferta noastră este, aşadar, o invitaţie adresată tuturor iubitorilor de Internet din România, de a veni în reţeaua Vodafone şi a se bucura de o combinaţie unică de beneficii şi experienţă superioară de navigare”, a spus Radu Tudorache, director Prepaid, Vodafone România.
Pentru a primi aceste beneficii, utilizatorii trebuie doar să se înscrie în promoţia “Vorbeşti, net primeşti”, prin trimiterea unui SMS gratuit la numărul 2777.
Clienţii Cartelei Vodafone primesc primul bonus la două săptămâni de la înscrierea în campanie, iar valabilitatea acestuia este de două săptămâni. Durata minimă a unuia pe leligibil este de 1 minut. Valoarea minimă de acordare a bonusului este de 10 MB, echivalentul a zece convorbiri telefonice. Acest trafic de date se consumă cu prioritate, înaintea oricărui alt bonus, a extraopţiunii sau a creditului şi este valabil doar în ţară.
Clientii se pot înscrie în promoţie până la data de 31 martie 2014. Odată înscrişi în promoţie, clienţii beneficiază de bonusul de Internet până la 31 ianuarie 2015, cu posibilitatea de prelungire.
Principalii concurenţi Vodafone sunt Orange, Cosmote şi RCS&RDS.
RCS&RDS are în prezent cea mai accesibilă ofertă la telefonie mobilă de pe piaţă. Abonamentul Digi Mobil Optim 2 costă doar 2 euro şi include 200 minute naţionale şi internaţionale convorbiri nelimitate către reţeaua Digi, mobil şi fix (Digi Mobil şi Digi Tel), internet mobil cu trafic nelimitat inclus şi viteze de până la 21,6 Mbps pentru traficul pana la 0.5 GB. Dupa consumarea minutelor incluse costul este de numai o jumătate de cent pentru convorbiri naţionale fixe şi 1,24 eurocenţi/minut, TVA inclus, pentru convorbiri naţionale mobile.