O nouă ordine mondială. Rusia a bătut palma cu Iranul. Va avea loc la sfârșitul acestei luni

vladimir putin

SURSA FOTO: Kremlin.ru

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a anunțat formarea unei noi ordini mondiale, în cadrul unei conferințe pe care a susținut-o într-o țară din Asia Centrală. El spune că apar noi centre de creștere economică și de influență financiară și politică.

Rusia anunță o nouă ordine mondială

Rusia anunță o nouă ordine mondială. Vineri, în Turkmenistan, liderul rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu președintele iranian Masoud Pezeshkian.

Cei doi au abordat subiectul consolidării relațiilor economice dintre Rusia și Iran, subliniind viziuni comune în ceea ce privește problemele internaționale.

Această colaborare strânsă suscită îngrijorări în rândul autorităților americane, conform raportărilor Reuters.

Vladimir Putin își propune să întărească relațiile cu țările din Est și Sud, considerându-le aliați în fața unei Occident perceput ca arogant și concentrat pe menținerea dominației globale.

În contrast cu poziția Washingtonului și a Uniunii Europene în privința conflictului din Ucraina, care este văzut de Rusia ca o parte a unei bătălii mai ample pentru existență, liderul de la Kremlin caută să consolideze legăturile internaționale cu aceste regiuni.

În perioada 22-24 octombrie, Kazan va fi gazda unui summit dedicat națiunilor BRICS, organizat de Rusia.

Cu această ocazie, Vladimir Putin l-a invitat pe Masoud Pezeshkian, președintele Iranului, să efectueze o vizită oficială în țara sa. Această invitație a fost acceptată de liderul iranian, conform rapoartelor agenției de știri ruse RIA.

„Din punct de vedere economic și cultural, dialogul nostru se consolidează de la o zi la alta și devine mai solid”, i-ar spus Pezeshkian lui Putin, citat de agenția oficială iraniană de presă IRNA.

„Tendința de creștere a cooperării dintre Iran și Rusia, având în vedere voința liderilor de vârf ai ambelor țări, trebuie accelerată pentru a consolida aceste legături”, a mai spus Pezeshkian.

În luna precedentă, Masoud Pezeshkian a declarat că Iranul va intensifica cooperarea cu Rusia, având ca scop principal combaterea sancțiunilor impuse de Occident.

Iranul și Rusia sunt pe punctul de a finaliza un acord de parteneriat strategic. În cadrul summitului BRICS, care va avea loc în Rusia la sfârșitul acestei luni, Masoud Pezeshkian a exprimat speranța că această înțelegere va fi oficializată.

Washingtonul este îngrijorat de consolidarea relațiilor dintre Moscova și Teheran. Autoritățile americane au acuzat Iranul că trimite rachete balistice Rusiei pentru a fi folosite în războiul din Ucraina, însă această afirmație a fost respinsă de oficialii iranieni.

SURSA FOTO: Kremlin.ru

Rusia cooperează cu Iranul în mai multe domenii

„Lucrăm împreună în mod activ pe arena internațională, iar evaluările noastre cu privire la evenimentele actuale din lume sunt adesea foarte apropiate”, i-a spus Putin lui Pezeshkian, în marja conferinței din Ashgabat, capitala Turkmeniei, potrivit agenției oficiale ruse de presă TASS.

Masoud Pezeshkian a subliniat că Iranul și Rusia dispun de resurse și competențe complementare, ceea ce le permite să colaboreze eficient și să se sprijine reciproc.

 „Pozițiile noastre în lume sunt mult mai apropiate una de cealaltă, comparativ cu pozițiile față de alte țări”, i-a spus el liderului rus, conform agenției IRNA.

Anterior, Masoud Pezeshkian a afirmat că Israelul ar trebui să oprească atacurile asupra civililor nevinovați, subliniind că acțiunile statului evreu în Orientul Mijlociu beneficiază de sprijin din partea SUA și a Uniunii Europene.

De asemenea, Rusia a exprimat critici la adresa Israelului pentru bombardarea zonelor locuite.

Conform agenției TASS, Vladimir Putin i-a comunicat lui Masoud Pezeshkian că relațiile economice între Rusia și Iran continuă să se dezvolte.

Vladimir Putin a declarat vineri, într-o conferință organizată în Asia Centrală, că se conturează o „nouă ordine mondială”, în care emergentele economice și centrele de influență financiară și politică devin tot mai proeminente, conform unei serii de declarații publicate de Kremlin.

Putin a afirmat că Rusia își dorește o „discuție internațională extinsă” despre emergenta lume multipolară, fiind dispusă să abordeze acest subiect în diverse forumuri, precum Comunitatea Statelor Independente (CSI), Uniunea Economică Eurasiatică, Organizația de Cooperare de la Shanghai și BRICS.