O nouă osteria, de data aceasta Gorgia

Zona Pieței Charles de Gaule a căpătat acum un nou restaurant italienesc. Foarte mare și foarte primitor pentru angajații din zonă, dar și pentru amatorii de petreceri.

Să deschizi un restaurant pe vremurile acestea tulburi poate fi o dovadă de curaj sau de nebunie. Să deschizi un restaurant italienesc în Primăverii, cu un spațiu de servicii care poate concura o clădire de birouri mai mică, este cu siguranță o mișcare extrem de riscantă.
Osteria Gorgia este un restaurant deschis la începutul anului 2012 chiar pe Bulevardul Primăverii, acolo unde până de curând a funcționat o altă cârciumă, Brown Sugar, care a murit după câțiva ani de existență destul de discretă pentru majoritatea covârșitoare a bucureștenilor.
Pe aceeași stradă, în imediata lui apropiere, mai sunt alte patru restaurante, iar în preajma intersecției Charles de Gaule mai poți să numeri alte șase sau șapte restaurante italienești, toate destul de populare.  Prin urmare, cei care au luat o vilă atât de mare într-una dintre cele mai scumpe zone ale Bucureștiului ca să facă o osterie ar face bine să știe pe ce se bazează.
Am să fac aici o paranteză și am să remarc faptul că, mai nou, restaurantele italienești care apar în București nu mai sunt trattorii, sunt osterii. Osteria este un soi de bistro italienesc în care se servește un meniu simplu, alături de o mare varietate de vinuri. Spre deosebire de un „ristorante“ clasic, aici clienții preferă să vină în primul rând pentru socializare.
Printre cele mai comune preparate servite într-o osterie se numără gustările (antipasti), pastele, carnea la grătar și, în anumite zone, preparatele pe bază de pește. De asemenea, meniul este flexibil și influențat totalmente de posibilitățile și inspirația de moment a bucătarului. Trattoria este tot o cârciumă mai puțin formală decât un ristorante, însă mai formală decât o osterie. Este o afacere de familie, unde meniul este ceva mai stufos și mai stabil decât într-o osterie, pentru că vor să se bazeze pe o clientelă fidelă, de obicei oameni din cartier sau din localitate, dacă vorbim de un orășel mai mic.
Într-o trattorie, clienții trebuie să se simtă ca acasă, să mănânce ca acasă și, de altfel, pleacă de cele mai multe ori cu niște mâncare și la pachet. La noi, dacă mă întrebați pe mine, mai toate trattoriile și osteriile sunt, de fapt, niște ristorante.  
În tot cazul, patronii acestei „osterii“ au făcut o investiţie consistentă în amenajarea locului, în decoruri și mobilier, toate alese cu grijă și de bună calitate. Localul este organizat pe patru nivele: parterul este o terasă închisă, primul etaj este ocupat de restaurant cu o terasă deschisă destul de mare, al doilea de un bar, care are și el un soi de balcon, iar ultimul nivel este rezervat, se pare, petrecerilor private. Și fiecare dintre etaje beneficiază de un spațiu foarte generos și de o scenografie distinctă.
Mâncarea este bună la Osteria, însă nu excepțională. Pe o piață cu atâtea localuri italienești, diferențele de calitate au devenit oricum destul de confuze. Prețurile mi s-au părut rezonabile pentru ce-am primit în farfurie. E limpede că vor să-i țintească pe corporatiștii din zonă, pentru că am văzut că au și meniuri speciale pentru prânz.
Este, practic, strategia vecinilor de la City Grill, un local cu dimensiuni comparabile, care are foarte mult succes de câțiva ani buni, mai ales la prânz. Însă acolo prețurile sunt ceva mai mici, dacă nu mă înșel. La Osteria Gorgia nu am văzut prea mulți clienți în cele două-trei vizite pe care le-am făcut în ultimul timp, însă oricum cred că vor reuși să umple întregul spațiu pe care îl au acolo doar dacă vor da ceva mâncare sau băutură pe gratis. Glumesc, evident.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

Puteți începe masa cu o porție de bruschette (9-18 lei, în funcție de mărime și compoziție), o mozarella caprese di bufala (35 de lei) sau cu o „supa zilei“ (15 lei). La felul doi puteți încerca pennele ala Norcina, cu cârnați, mazăre și sos de trufe, care mie mi s-au părut bune, gnochi alla sorentina, foarte simpli, dar foarte gustoși, cu mozarella, sos de roșii și busuioc (25 de lei) sau o friptură de vită cu gorgonzola sau cu ciuperci de pădure (50 de lei). La desert veți găsi în listă toate felurile tradiționale. Noi am încercat panna cotta (15 lei) și ne-a plăcut. Lista de vinuri este destul de generoasă. Vă recomand un Chardonnay Dealu Racoviceanu de la Corcova sau un Corcova Syrah Reserve.
Legendă
Mâncare: trei puncte din cinci
Serviciu: trei puncte din cinci
Atmosferă:  trei puncte din cinci

Adresa: Bulevardul Primaverii nr. 5
Telefon: 031.437.82.58, 0723.205.959
www.osteriagorgia.ro

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www. theliquorstore.ro.
Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore