Trei evoluții majore într-o singură zi l-au determinat pe expertul aflat în prima linie a cercetării gripei aviare să afirme că se teme că acest virus reprezintă o amenințare tot mai mare pentru animale și oameni.

Dr Jenna Guthmiller de la Departamentul de Imunologie și Microbiologie de la Campusul Medical Anschutz al Universității din Colorado este îngrijorată că tulpinile mortale ale acestui virus sunt lăsate să se răspândească „necontrolat”.

„Vedem doar vârful aisbergului. Numărul de oameni care riscă să fie expuși este într-adevăr foarte mare”, a spus ea.

Cele trei evoluții ale gripei aviare

Prima evoluție îngrijorătoare a apărut miercuri, odată cu confirmarea faptului că un om a murit din cauza subtipului H5N2 în Mexic – și, conform Organizației Mondiale a Sănătății, este primul deces cunoscut, provocat de această tulpină, informează Yahoo.

H5N2 și H5N1 fac parte din aceeași familie de virusuri gripale A. Deși se știe că H5N1 infectează oamenii de zeci de ani, acesta este primul caz raportat de H5N2 la om.

Al doilea „lucru important”, anunțat tot miercuri, a fost detectarea H5N1 la șoarecii de câmp în statul american New Mexico, într-o locație apropiată de efective de bovine infectate. „Este ceva neobișnuit ca, în natură, șoarecii să fie infectați cu virusuri gripale. De fapt se crede că sunt incredibil de ”refractari” la gripă. Așa că a fost șocant”, a spus Guthmiller.

„A treia problemă este că avem un nou stat în SUA, Iowa, care are o turmă de bovine infectată cu H5N1”, a continuat ea.

Deși Guthmiller crede că a existat o „barieră uriașă” care a împiedicat evoluția H5N1 pentru a deveni o pandemie, virusul pare să „se intensifice” de când s-a răspândit la vacile de lapte. „Acest lucru ar putea duce la trecerea virusului înapoi în alte mamifere și în continuare să se răspândească. Pe măsură ce vedem mai multe mamifere infectate, îngrijorarea că s-ar putea adapta, iar noi devenim una dintre acele gazdele incidentale, crește tot mai mult”, a afirmat biologul.

Până în prezent, se credea că toate infecțiile la oameni sunt legate de contactul cu animalele purtătoare a bolii. Dar, dacă cineva s-ar îmbolnăvi fără a avea o legătură cu o fermă sau cu animale de companie, ar fi „cu adevărat îngrijorător”, potrivit lui Guthmiller, deoarece, spune ea, ar implica transmiterea de la om la om.

O pandemie de gripă aviară?

Spre deosebire de Covid-19, nu au existat cazuri confirmate de infectare de la om la om ale tulpinii actuale extrem de virulente H5N1, care a ucis zeci de milioane de păsări de curte și păsări sălbatice din întreaga lume. Tulpina s-a răspândit pe fiecare continent, inclusiv în Antarctica, cu excepția Australiei.

„Nu cred că va fi un eveniment singular, în care un lucrător al fermei de lapte va fi expus la lapte, se va infecta și așa se va declanșa o pandemie”, a spus ea.

„Virusul va sări de la vaci la alt animal, apoi va sări din nou în vacile de lapte. Într-adevăr, încearcă doar să-și dea seama cum poate continua și infecta cele mai multe lucruri. Cred că, la un moment dat, va exista o probabilitate foarte mare de a câștiga această capacitate, de a face din oameni una dintre acele gazde. Dacă nu ținem acest lucru sub control, aceste șanse cresc și mai mult”, avertizează ea.