Un nou tip de pensie ar putea apărea în curând în România!

Informaţia a fost făcută publică de către profesorul Anton Hadăr, președintele Federației „Alma Mater”. Ar fi vorba despre pensia moştenită.

Pensie moştenită egală cu 100% din pensia celui decedat, timp de doi ani

Profesorul Hadăr subliniază că aceasta este diferită de pensia de urmaş, care există în prezent în România. El a explicat pentru Realitatea PLUS cine ar urma să beneficieze de această pensie moştenită şi în ce condiţii.

“Care este esența ei? Este că timp de doi ani, moștenitorii legali beneficiază de o pensie moștenită egală cu 100% din pensia celui care s-a prăpădit. Care pensie putea să fie deja atribuită persoanei respective, sau să nu fi fost la pensie.

Două prevederi importante în propunerea legistlativă

Sunt două articole esențiale în această propunere de lege. O dată, persoanele care decedează până la vârsta de pensionare, dar care îndeplinesc toate condițiile: stagiu complet de cotizare și așa mai departe.

Cu alte cuvinte, care s-ar fi putut pensiona chiar înainte de acel 63 (de ani – n.red.) la doamne și 65 la bărbați, acestea sunt considerate limitele astăzi în România, pot beneficia urmașii lor de pensia despre care vă vorbeam, timp de doi ani, 100%. Persoanele care sunt urmași legali. Asta înseamnă soție, înseamnă copii.

Al doilea caz este invers. Ai ieșit la 63 de ani la pensie, dar în perioada asta, între 63 și 65 la doamne și între 65 și 67 la bărbați, adică vârsta de pensionare plus doi, iarăși (se beneficiază de – n.red.) 100%.

Și articolul ultim, cei care mai pot beneficia de pensie de urmaș, copii fiind sprijiniți de această posibilitate, merge pensia de urmaș cea clasică, care este nesemnificativă față de o pensie la limită de vârstă”, a declarat Anton Hadăr, invitat la Realitatea PLUS.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea