Liderul de la Kremlin a pierdut încă un militar de top de la invazia în Ucraina. Este vorba despre colonelul Alexei Șarov, care se adaugă astfel la cea mai mare pierdere de înalți responsabili militari ai Rusiei de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Armata rusă a lui Vladimir Putin a pierdut încă un comandant. Este vorba despre al 15-lea lider militar de top al lui Putin care a fost ucis, în timp ce invazia din Ucraina intră în a doua lună.
Moscova pierde un alt oficial de rang înalt
Colonelul Alexei Șarov a devenit cel mai recent oficial rus de rang înalt care a murit în ceea ce a devenit cea mai mare pierdere de înalți responsabili militari ai țării de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Moartea sa a fost anunțată marți de forțele armate ucrainene pe rețelele de socializare, potrivit Dailymail.
Comandantul Brigăzii 810 Ordinul Jukov din cadrul Infanteriei Marine ruse, Șarov ar fi fost ucis în Mariupol, oraș în care peste 100.000 de persoane au fost blocate pe fondul unui asediu al invadatorilor ruși.
Cel puțin 902 civili au fost uciși și 1.459 răniți în Ucraina până la miezul nopții de 19 martie, a declarat biroul ONU pentru drepturile omului. De asemenea, zece milioane de persoane au fost strămutate, dintre care aproape 3,4 milioane au fugit din țară, a precizat agenția ONU pentru refugiați.
Presa rusă anunțase că a pierdut aproape 10.000 de soldați proprii de la începutul invaziei, dar tabloidul Komsomolskaia Pravda a declarat între timp că au fost ținta unui atac cibernetic și de fapt datele nu sunt autentice.
Rusia nu și-a actualizat datele privind decesele
Rusia nu și-a actualizat în mod oficial cifrele privind numărul victimelor de când a declarat pe 2 martie că 498 de militari au fost uciși și 1.597 răniți. De atunci, ofensiva sa a întâmpinat o nouă rezistență puternică din partea armatei ucrainene și a forțelor de apărare voluntară.
Decesul lui Șarov vine după moartea colonelului Nikolay Ovcharenko, comandantul Regimentului 45 de geniu.
Șarov este al cincilea colonel care moare, fiind astfel al 15-lea comandant militari rus care au murit în timpul invaziei, potrivit The Sun. Foreign Policy a relatat că Moscova a suferit cea mai mare rată de pierderi în rândul ofițerilor de rang înalt de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.