Comisia Europeană finalizează un site web pentru ca europenii care doresc să-şi petreacă vacanţa în alte ţări UE să vadă clar opţiunile de care dispun, a declarat vineri comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, la postul BFM Business.
„Acum avem protocoale comune pentru trecerea frontierelor, pentru a-i primi pe turişti în locurile lor de vacanţă”, a declarat comisarul, în contextul în care cele 27 de state membre UE ridică treptat măsurile restrictive impuse pentru a combate răspândirea COVID-19.
Reopen.eu
Site-ul în cauză, numit Reopen.eu, va „centraliza toate bunele practici, astfel încât, dacă doriţi să vă deplasaţi prin UE, să ştiţi cum să faceţi pentru a ajunge dintr-un punct în altul şi ce veţi găsi la sosire, inclusiv în termeni de precauţie”, a explicat Thierry Breton.
La ora actuală, redeschiderea frontierelor în interiorul UE este programată să înceapă la mijlocul lunii iunie, însă până acum anunţurile au fost făcute disparat de ţările europene, în pofida apelurilor Comisiei Europene pentru o mai mare coordonare a acţiunilor.
În Italia, ministrul de externe Luigi Di Maio speră să relanseze sosirile vizitatorilor străini prin oferirea de „indicaţii unitare turiştilor” în toate regiunile.
În Franţa, premierul Edouard Philippe a avertizat joi că va aplica reciprocitatea dacă anumite ţări impun o perioadă de izolare de 14 zile francezilor.
Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de reconstrucţie economică, care prevede un fond de relansare de 750 de miliarde de euro.