În acest context, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat, pentru libertatea.ro, că există riscul real ca Bucureștiul să intre în stare de urgență. Acest lucru se va întâmpla, bineînțeles, dacă rata de incidență depășește 3 iar numărul noilor cazuri de coronavirus ar ajunge la o mie în Capitală.
„Să știți că dacă rata de incidență depășește 3 și am ajunge la o mie de cazuri pe zi se poate intra în starea de urgență. Se poate reveni la starea de urgență cu care am început”, a explicat Gheorghe Cojanu.
Prefectul Capitalei a dat exemple de țări după care România nu ar trebui să se ia. Mai precis, acesta a declarat pentru sursa anterior citată că soluțiile Israelului și Suediei nu sunt demne de urmat. Cele două țări sunt de părere că este bine ca populația să se infecteze pentru că situația ar fi mai ușor de gestionat.
„Sunt țări mai mici, ca Israel, Suedia, care au spus că e foarte bine să se infecteze toată lumea, că e mai ușor de gestionat. Și în Suedia s-a ajuns la o rată de infectare foarte mare”, a spus Gheorghe Cojanu.
Prefectul a subliniat că dacă se impune o nouă stare de urgență pentru Capitală, locuitorii vor fi nevoiți să poarte în mod obligatoriu masca de protecție pe stradă iar circulația ar putea fi limitată. Totodată, acesta a mai spus că totul depinde de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Coronavirus 7 octombrie
Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
111.564 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Cele mai multe cazuri în ultimele 24 de ore s-au înregistrat în București (514) și în Alba (117).
Până astăzi, 5.203 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București.
Notă: Conform solicitării Ministerului Sănătății, a fost actualizată de către DSP Brăila situația deceselor aferente lunii august și lunii septembrie cu 17 cazuri identificate.