O nouă staţiune ar putea apărea, în curând, la Marea Neagră. Este, de fapt, vorba despre o comună deja existentă pe litoral, care s-ar putea transforma într-o staţiune de vis, exact ca în Grecia. Iată care este planul.
O nouă staţiune la Marea Neagră! Agigea ar putea deveni perla litoralului românesc
România ar putea avea, în curând, o nouă staţiune pe litoralul Mării Negre.
O serie de dezvoltatori din Germania şi Israel sunt atraşi de o investiţie la Agigea.
Toate acestea se întâmpla după ce în localitate a fost construită o plajă de la zero, cu o suprafață de peste 12.000 de metri pătrați.
În același timp, primarul examinează posibilitatea de a dezvolta și un proiect urbanistic. Cu toate acestea, decizia finală aparține locuitorilor, care sunt chemați să-și exprime opinia printr-un referendum.
Comuna, situată în partea de sud a litoralului, între Constanța și Eforie Nord, a primit o nouă oportunitate. Până în prezent, Agigea avea doar două zone de nisip tehnologic, care nu erau destinate turiștilor. Cu apariția acestei noi plaje de 12.000 de metri pătrați, situația s-a schimbat.
„Este un nisip bun pentru plajă, ușor de călcat pe el, iar intrarea în apă este o intrare lină, o intrare care păstrează nivelul de echilibru al pantei submerse”, a explicat managerul unei companii constructoare pentru ProTV.
Dezvoltatori din Germania și Israel manifestă interes în a construi complexuri hoteliere, restaurante și vile de vacanță, inspirate din modelul mediteranean.
Sute de milioane de euro au fost deja investite în zona Agigea. Până în prezent, au apărut apartamente de vacanță, vile și apart-hoteluri.
Primarul a impus un stil vizual aparte
Primarul Cristian Cîrjaliu dezvăluie că s-a impus şi un anumit stil vizual, care să fie cât mai apropiat de cel mediteranean.
„Ca și situație impusă vom avea culori alb, roșu. Alb culoarea cărămidei, pereții să fie albi. Încercăm să mergem pe un stil mediterranean sau cât mai apropiat de acest stil”, spune edilul comunei Agigea.
Interesul crescut al investitorilor a determinat primarul să ia în considerare posibilitatea de a transforma comuna Agigea într-o stațiune.
Până la venirea toamnei, intenționează să consulte și opinia locuitorilor în această privință.
„Zona preponderent interesantă a fost cea de la Steaua de Mare, unde nu prea mai găsești terenuri goale libere.
Acolo putem să găsim 250 de metri cu 80.000-100.000 de euro datorită și poziției lor, fiind frontal la mare și deasupra plajelor nou amenajate, și faptul că are utilitățile toate”, spune şi un agent imobiliar pentru sursa citată.
Agigea are acum peste 50 de vile de vacanţă, însă, pe viitor, ar putea deveni o staţiune cu un design relaxat şi prietenos, asemenea celor din Grecia.